A studiat științele politice, la insistențele părinților, deși se visa arhitect. În 1928, după absolvire, sprijinit financiar de tatăl său, şi-a deschis...
Nu trecuseră nici trei luni de când Hitler ajunse cancelarul Germaniei că bună parte a Europei era îngrozită numai la vizionarea noilor...
Înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, în România trăiau peste 9000 de străini, fără nicio naționalitate, dar care se bucurau...
Împodobit cu cele mai mari perle din lume, șeicul Bahreinului, Hamad bin Isa al Khalifah, sosea în toamna lui 1936 la Londra,...
După 23 august 1944, conducătorii URSS trăgeau de timp cu încheierea armistiţiului cu România, pentru a da timp Armatei Roşii să ocupe...
Hala Mare din Piața Unirii a fost demolată de comuniști în 1986, dar despre aceasta liderii PCR vorbeau prin ziarele Scânteia și...
A fost recompensat cu patru premii Oscar pentru regia filmelor ''La strada'' (1954), ''Le notti di Cabiria'' (1957), ''8 1/2'' (1963) şi...
Jean Louis Barthou era în 1934 ministru de externe al Franței, calitate din care a reușit aducerea Uniunii Sovietice în Societatea Națiunilor,...
După ce Biserica începuse atacurile la Damian Sănoiu, călugărul care lua în derâdere în operele sale apucăturile oamenilor care-și închinaseră, oficial, viața...
Nimic nu este nou sub soare, nici actualele mișcări feministe de tip Mee Too, nici violența cu care acționează așa zișii apărători...
Străinul ce afla în antichitate într-un oraș-stat grec nu beneficia de protecție nici pentru viața, nici pentru avutul său.
Nicolae Mişu Jr., născut pe18 ianuarie 1893 la Viena, a fost primul mare tenismen al României, participant la marile turnee internaționale ale...
Liderii sovietici combat ignoranța și cultura pătrunde încetul cu încetul în mase, dar această cultură e unilaterală. Nu mai există decât o...
Doamna Stan Laurel înainta, în 1936, divorț de soțul său. Se plângea că Stan e un tiran, că n-are alt gând decât...
Douăsprezece monumente amplasate în cimitire amenajate pe lângă foste lagăre şi spitale speciale ale NKVD, în care sunt înhumaţi mii de soldaţi...