Pașaportul Nansen, actul care îi recunoștea cetățeni ai planetei pe refugiații ruși și armeni

 

Înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, în România trăiau peste 9000 de străini, fără nicio naționalitate, dar care se bucurau totuși de protecția statului nostru datorită pașaportului Nansen, eliberat de mai toate statele, conform convențiilor internaționale, refugiaților politici din Rusia și Armenia.

Bine, tot atunci, aveam și 150 de români, născuți și crescuți în țară, majoritatea cu rude și proprietăți care își pierduseră cetățenia.

Fie din cauza neglijenței când locuiseră în străinătate, neavând grija trecerii lor în listele de naționalitate la recensăminte. Aceștia se legitimau în România cu pașaportul și erau socotiți străini, până făceau stagiul legal pentru a primi buletin de populație.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace

Pașaportul Nansen, pentru apatrizi a fost inițiativa lui Fridtjof Nansen, explorator, om de știință, diplomat, umanitarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Campion la schi și la patinaj în tinerețe, a condus echipa care a efectuat prima traversare a Groenlandei prin interior în 1888, și a devenit celebru pe plan internațional după ce a ajuns la 86°14′ latitudine nordică în cadrul expediției spre Polul Nord⁠ din 1893–1896.

Deși a renunțat la explorări după ce s-a întors în Norvegia, tehnicile și inovațiile sale de călătorie polară, în ceea ce privește echipamentul și îmbrăcămintea, au influențat o generație de expediții arctice și antarctice.

Ca unul dintre cei mai de seamă cetățeni ai țării sale, în 1905, Nansen a militat în favoarea dizolvării uniunii dintre Suedia și Norvegia, și a jucat un rol important în a-l convinge pe prințul Carol al Danemarcei să accepte tronul proaspăt independentei Norvegii.

Între 1906 și 1908 a servit ca reprezentant al Norvegiei la Londra, unde a contribuit la negocierea Tratatului de Integritate, prin care se garanta independența Norvegiei.

Dedicat Ligii Națiunilor

În ultimul deceniu al vieții, Nansen s-a dedicat în principal Ligii Națiunilor, după numirea sa în 1921 ca înalt comisar pentru refugiați.

În 1922, a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru munca depusă în favoarea persoanelor dislocate în urma Primului Război Mondial și a conflictelor asociate acestuia.

Printre inițiativele introduse de el s-a numărat „pașaportul Nansen⁠” pentru apatrizi, un certificat recunoscut de peste 50 de țări.

A lucrat în folosul refugiaților până la moartea sa subită din 1930, după care Liga a înființat Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați⁠. Această organizație a primit și ea Premiul Nobel pentru Pace în 1938.