Primele filme germane realizate la indicația lui Hitler văzute de la București. Șoc și groază

 

Nu trecuseră nici trei luni de când Hitler ajunse cancelarul Germaniei că bună parte a Europei era îngrozită numai la vizionarea noilor filme germane. Ziarele franceze vuiau despre „la misere du cinema allemand”, iar când pe ecranele cinematografelor franceze apărea Hitler sau acoliţii săi se lăsa cu huiduieli, fluierături şi scandal.

Nici la Bucureşti nu erau de natură să liniştească măsurile luate de nazişti cu privire la cum începeau să arate filmele nemţeşti.

“Măsurile luate în Germania cu privire la film sunt de natură a provoca în sufletele spectatorilor reacţiuni împotriva Germaniei.

Oricât s-ar strădui chiar unii simpatizanţi sau neutri să susţie că poporul german nu este una cu conducătorii săi actuali, realitatea vine să demonstreze contrariul.

Este exclusă posibilitatea continuităţii în filmul german, teribil instrument de propagandă, agent de difuzare a noilor idei germane, pentru că serviciul de propagandă german nu va renunţa cu uşurinţă la această nouă formulă, în care se pot învălui tendinţele revanşarde sub diferite haine, aşa precum şi filmul sovietic se prezintă”, scria România Literară pe 29 aprilie 1933.

Morgenrot, ca în filmele sovietice

Apoi jurnalistul vorbeşte despre ultimul film ieşit pe piaţă, după preluarea puterii de către Hitler, Morgenrot, ce fusese deja interzis în Olanda:

“Şi în acest film, ca în filmele sovietice, finalul este înfrumuseţat de fâlfâirea unui stindard, ca un semnal de luptă, stindard ce desigur ţine să amintească tendinţele imperialiste ale Germaniei vechi.

Sunt în acest film scene ce arată războiul în toată grozăvia lui. Dar ce înseamnă aceste scene când în faţa lor, eroismul este prezentat ca o scuză a tuturor acestor scene, ca un scop către care trebuie să se tindă, în ciuda tuturor ororilor.

Dar pentru respectarea adevărului este necesar să relatăm că prezentarea acestui film în faţa lui Hitler şi a oamenilor săi, n-a avut darul să-i mulţumească în întregime.

Şi într-o măsură lucrurile sunt explicabile. Regizorul, care e ceh, Ucicky, a căutat să îndulcească tendinţa prin prezentarea unei mame care-şi plânge copiii căzuţi în război (şi în care ţară nu sunt mame ce-şi plâng copiii?) prin evocarea nenorocirii, sub forma trenurilor cu răniţi şi mutilaţi, contrastând cu trenurile pline de oameni tineri şi sănătoşi ce pleacă spre fronturi.

Desigur, acest film început înainte de domnia nazilor, nu-şi va mai găsi corespondent acum după preluarea puterii”.

În final, ziaristul încerca să pară cât de cât optimist:

“Dar voim să credem că oamenii cărora le-a mai rămas un pic de judecată şi mai ales realităţile vor încerca să dovedească crunta eroare în care se zbate filmul german de astăzi”.

Parteneri