O companie clandestină israeliană a fost folosită pentru a influenţa zeci de alegeri în lume, inclusiv alegeri prezidenţiale, potrivit colectivului de jurnalişti...
Atât Ungaria, cât şi Franţa doresc pacea în Ucraina, însă cele două ţări au abordări diferite în ceea ce priveşte modul şi...
Tehnica trimisă Kievului ar trebui să influențeze desfășurarea luptelor în intervalul martie–aprilie.
Declarațiile oficiale de război au avut loc în timpul a cinci conflicte militare distincte, începând din 1812 și, cel mai recent, în...
Jocul Regal din Ur este cel mai vechi joc de societate din lume. (P)
Coaliţia de dreapta, aflată la putere în Italia, a câştigat luni alegerile în două dintre regiunile cele mai populate din peninsulă, Lombardia...
Ziarul american doreşte publicarea de către Comisia Europeană a unui schimb de SMS referitor la contractul pentru doze de vaccin.
„Scopul este integrarea experienţei acumulate în sistemul Centrului de Sănătate al Armatei Naționale din Ungaria”, a declarat ministrul ungar al Apărării, într-o...
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că este categoric împotriva trimiterii de armament din rezervele armatei bulgare în zona operaţiunilor militare din...
De la baloanele de spionaj de pe câmpul de luptă din timpul Războiului Civil până la dronele fără pilot, propulsate de avioane...
Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului german Olaf Scholz a suferit o grea înfrângere duminică, 12 februarie, în timpul alegerilor locale de...
Ambasadorul Ucrainei în Serbia, Volodimir Tolkaci, a declarat că Ucraina consideră Serbia țară prietenă, că în plan politic ambele state caută puncte...
Presa din Grecia scrie pe prima pagină despre vizita pe care a făcut-o în Turcia, la sfârșitul săptămânii, ministrului de Externe Nikos...
Forţele ucrainene consumă o cantitate de muniţie mult superioară producţiei statelor membre ale NATO care trebuie, imperativ, să-şi crească capacităţile, a avertizat...
Alexandru Ioan Cuza: ,,Vedeți voi, cum a fost trădat acest domn (Mihai Viteazul – n.n.), așa m-ați trădat și voi. Să dee...