Un detectorist de metale a văzut o sclipire în timp ce se uita la o brazdă într-un câmp arat recent în estul Angliei.
Boierii Craioveşti au stăpânit cel mai important domeniu din ultimii ani ai secolului al XV-lea şi de la începutul celui următor.
Sfânta Muceniță Filofteia, cea prăznuită astăzi, a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, însă nu se știe cu exactitate dacă provenea din neam de români sau de bulgari.
În Corinaldo din provincia centrală italiană Ancona, mormântul unui prinț războinic picenian din secolul al VII-lea î.Hr. a fost descoperit în iulie 2018, cu o uimitoare bogăție de artefacte.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat, vineri, pe site-ul său, recomandările pe care le face Biserica Ortodoxă Română pentru românii care vor vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.
Ambasadorii purtau, la începuturile diplomației, propriile lor haine, somptuos croite, și bijuterii prețioase, făcând de obicei parte din înalta aristocrație.
Marea manifestaţie naţional-politică din 15 Mai 1848 de pe Câmpia Libertății de la Blaj i-a pus pe jar pe ungurii şi saşii din Transilvania, care îşi dădeau seama de consecinţele inevitabile ale acestei manifestări populare.
Două treimi dintre românii cu vârsta până în 40 de ani şi care sunt într-o relaţie au cheltuit cel puţin o dată în ultimul an bani fără ştirea partenerului.
În poemul „Ruinae Pannonicae” al umanistului sas Christian Schesaeus (1535 – 1585), în care se spune povestea evenimentelor din Ungaria şi Ardeal în timpul lui Ioan Zapolya, se pomeneşte şi despre românii care, împreună cu țiganii, formau între popoarele Transilvaniei o turmă umană lipsită de drepturi.
Mulți oameni au pasiune pentru animalele de companie exotice; pentru unii, șerpii au o atracție ciudată, pentru alții, felinele mari, cum ar fi tigrii sau gheparzii.
I.F.I. Borsum un neamț, calfă de croitor, străbate Moldova în 1817 în drum spre Locurile Sfinte. El a publicat în 1828 o carte despre călătoria sa.
Un artist din Canada folosește cea mai înaltă tehnologie pentru a aduce la viață împărații romani. Vrei să te întâlnești față în față cu faimosul Caligula?
Un număr de 1.328 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Filmul lui Lucian Pintilie, din 1994, „O vară de neuitat”, bazat pe un roman de Petru Dumitriu, vorbește despre crimele comise de comitagiii bulgari asupra românilor din Dobrogea în perioada interbelică, asta după ce regimul comunist îi prezentase, pe comitagii, drept revoluționari internaționaliști
Alte 269 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), numărul total al îmbolnăvirilor ajungând, luni, la 26.582.
Participarea României la războiul contra Uniunii Sovietice a impus un important efort uman, material, dar şi informativ, necesar cunoaşterii situaţiei inamicului, a stării de lucruri din rândul propriilor trupe, a situaţiei populaţiei civile din teritoriile eliberate şi anihilării agenţilor-informatori, propagandişti şi terorişti inamici, scrie Pavel Moraru în lucrarea sa „Activitatea contrainformativă a serviciilor secrete ale Armatei române în Bucovina, Basarabia şi Transnistria în anul 1941”.
Pe vremea lui Caragea Vodă, cel al cărui alai adusese ciuma cea mare în București, „erea dandana mare” să organizezi o nuntă, după aflăm de la Ion P. Licherdopol.
A fost o instituţie de învăţământ cu dublu caracter – preuniversitar şi universitar – şi totodată instituţia de învăţământ de nivelul cel mai înalt care a funcţionat în Principate până în 1860.
Interesul pentru istroromâni se trezește în secolul al XIX-lea, în contextul romantismului, curent care promova cultul tradițiilor și patrimoniului spiritual al popoarelor.
Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta. Statul, fragilizat și aproape putred, ros de infiltrările continue ale agenților și trădătorilor, arareori își arată recunoștința pentru ei.
La 75 de ani de la încheierea celui de-al Doliea Război Mondial și de Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului, ambasadorul României la Moscova, istoricul Vasile Soare, a scos la lumină o nouă listă de prizonieri români, din lagărul NKVD Spassk, din regiunea Karaganda a fostei URSS, astăzi Republica Kazahstan, însoțită de fotografii de arhivă tulburătoare cu bunicii noștri, deportați și chinuiți de bolșevici.
În cele 23 de sate românești din Protopopiatul Năsăudului în anul 1733 se aflau 2.244 de familii, care aveau în total 11.220 locuitori.
Societiea de Dare la Semn Bucuresci, sau, cum i se va spune mai târziu, Societatea Română de Arme și Dare la Semnu Bucuresci, este prima formă de practicare organizată a sportului în România.
În octombrie 1838, polonul Woronicz, venind din Paris sub numele fals de Carol Werner, străbătu cu căruţa poștii toată Oltenia şi Muntenia până la Bucureşti, dându-se drept negustor, observând şi ascultând totul cu atenţie.
În martie 1932, premierul Nicolae Iorga a semnat un decret prin care scotea Garda de Fier în afara legii, decret care a reprezentat începutul conflictelor de interese cu Corneliu Zelea Codreanu.
În plină dezbatere despre autonomia Ținutului Secuiesc și, implicit, asupra drepturilor și libertăților minorităților, să ne întoarcem în 1918 și să vedem cum stăteau cu acestea românii din Transilvania aflată în Austro- Ungaria.
Clienţii băncilor partenere care au obţinut suspendarea obligaţiilor de plată scadente în baza normelor băncilor, în acord cu creditorii, înainte de apariţia OUG nr. 37/2020, pot solicita, printr-o nouă cerere, aceleaşi condiţii de suspendare a plăţilor în baza prevederilor OUG 37/2020 pentru a prelungi cu până la 9 luni amânarea plăţilor.
Pe 26 aprilie 1995, la Spitalul de Urgenţă Floreasca a avut loc o premieră medicală: prima operaţie de schimbare de sex din România. Transsexualul Sorin Florin Raţiu, în vârstă de 19 ani, a devenit femeie.