Online

Adversarii lui Napoleon I la Lobau – niște ardeleni

 Cătălin Pena
Adversarii lui Napoleon I la Lobau – niște ardeleni

Ziaristul N. Tino spunea în almanahul Universul din 1917 o poveste despre o întâlnire dintre Napoleon Bonaparte și niște români ardeleni, pe care susținea că o citise în Monografia regimentului 31 infanterie din Austria, o broșură de o sută de pagini, format mare, tipărită cu litere chirilice ăn 1820, pe care o găsise în biblioteca gimnaziului român din Brașov.

Povestea spusă de N. Tino este intitulată „Adversarii lui Napoleon I la Lobau” și se deapănă așa:

 

Napoleon I înainta, în 1806, spre Viena. Voia să zdrobească armata arhiducelui Carol, care se ridicase împotrivă-i. Dar iată că din Lobau, o insulă pe Dunăre în apropiere de capitala Austriei, e întâmpinat cu ghiulele. Napoleon se oprește în loc cu armata sa și dă ordin să se ia numaidecât în posesiune insula, curățindu-se de vrăjmași. Dar insula depune armelor franceze o rezistență care uimește pe marele general și împărat.

- Ce e asta! Exclamă Napoleon. Treupele care ocupă insula nu sunt nemți, desigur că nu. Aceia sa fi plecat până acum!

Apoi, întorcându-se spre maresalul Lannes, care era în spatele lui, îi ordonă:

Mareșale, cu orice preț, sămi prindeți câțiva din oamenii din acea garnizoană și să mi-i aduceți aici!

 

Ordinul se execută cu un preț greu. Se aduseră în fața împăratului câțiva soldați austrieci din Lobau.

 

- Bine! Zise împăratul ațintindu-i cu privirea lui pătrunzătoare. Acum să vie cineva care știe nemțește și să-i întrebe cine și câți sunt.

Un ofițer înaintează și vorbește nemțește. Soldații austrieci dau din umeri și nu răspund nimic, căci nu înțeleg nimic.

-Iaca, afirmă împăratul: știam eu bine că nu sunt nemți! Dar ce sunt?

 

Un soldat dintre prizonieri bănuiește vorba franțuzească a împăratului și-i răspunde:

- Apoi, mărite doamne, noi suntem români din regimentul 31 de infanterie.

- Poi, domine, reggimento, fanteria, îngână împăratul repetând cuvinte cunoscute lui, corsicanul, și pe care le prinse din graiul soldatului austriac: ăștia sunt italieni. A, iată dar valoarea armatei austriece!…

Printre trupele franceze se afla și un ungur care asista la scena cu captivii austrieci. Acesta ceru voie să vorbească și dădu următoarea explicație:

- Da, sire, prin văile munților Carpați locuiește un popor care se numește Români și care vorbește o limbă asemănătoare întrucâtva cu cea italienească. Ei dau trupe bune de infanterie, așa e, dar nu constituie numai ei singuri forța adevărată a Austriei, căci sunt amestecați și cu unguri și cu slavi. Mai toți aceia vorbesc și ungurește.

 

Maghiarul s-a adresat unuia dintre prizonieri care i-a răspuns în ungurește. Atunci împăratul ordonă ungurului să-i facă o proclamațiune în ungurește prin care să le spuie popoarelor din Austria că el promite să le scoată de sub jugul Austriei, pentru care nu se cade să se jertfească.

Proclamațiunea se făcu și Napoleon o iscăli. Un exemplar după ea se află în biblioteca statului din Budapesta.

 

- Romani, romani! repetă Napoleon pe gânduri. Tot virtutea romană face forța armatelor! Trebuie negreșit să fac ceva pentru acest popor.

Evenimentele însă se precipitară și Napoleon I nu-și putu ține cuvântul dat în momentul când, în gândul lui, se puse prima dată temelia politicii naționalităților.

 

Dar ce n-a făcut Napoleon I pentru noi românii, a îndeplinit Napoleon III, care i-a moștenit numele și ideile.

 

Să nu uităm că suntem datori să avem cult pentru numele Napoleon!

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric