Un arheolog a descoperit noi dovezi despre prezența romanilor în Țara Galilor. Studiul se bazează pe un drum roman perfect conservat
Potrivit informațiilor The Guardian, teoria conform căreia romanii nu au mers prea departe în Țara Galilor este acum contrazisă de o nouă descoperire făcută de către arheologul Dr. Mark Merrony, specialist în istorie romană. Pentru profesorul de la Universitatea Oxford, această descoperire este cu atât mai importantă cu cât acesta este originar din Pembrokeshire, unul dintre cele 22 de comitate ale Țării Galilor.
„Cred că vor înnebuni în Țara Galilor din cauza asta, pentru că împinge mult mai mult prezența romană în Pembrokeshire. Există această percepție că romanii nu au mers prea departe în Țara Galilor, dar de fapt au fost în toată Țara Galilor.”
Anticarii sfârșitului de secol al XVII-lea și începutul secolului al XIX-lea ar fi adus în discuție existența unui drum roman, fiind marcat pe hărțile Ordnance Survey din secolul al XIX-lea.
„Dar ideea a fost apoi respinsă și eliminată de pe acele hărți”, a spus el.
Romanii ar fi găsit în zonă o mină de argint
Dovezile pe care se bazează acesta sunt diverse, însă cea mai importantă este descoperirea unei secțiuni de drum roman perfect conservat, îngropat în turbă. De asemenea au fost descoperite alei scufundate și drumuri joase abia vizibile astăzi, însă care au reprezentat la vremea respectivă trasee bine conturate, specifice romanilor, mai ales că în zona se afla și o mină:
„Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care acest drum este acolo, mina de argint, care nu a fost niciodată investigată arheologic. Dacă există o mină de argint, șansele sunt ca romanii să fi știut despre asta și să o exploateze”, a precizat Lhwyd.
Pe alocuri, cu o lățime de până la cinci metri, drumul era „destul de lat”, a spus el, și se întindea până la aproximativ 11 kilometri.
„Cine a făcut asta trebuie să fi avut sute și sute de bărbați implicați în proiect. Nu poate fi vorba decât despre o armată.”
El a spus că se așteaptă la dovezi ale unui fort, dar că se credea că tribul celtic Demetae, care locuia în Pembrokeshire-ul și Carmarthenshire-ul modern, ar fi fost pro-roman, așa că ar fi fost mai puțin nevoie de o prezență militară majoră pentru potoli rezistența locală.