Contele Dionisie Banffy, scriind în memoriile sale despre ea sub titlul „un meeting valah”, afirmă că „Programul politic al acestei adunări vinovate nu era decât întemeierea apropiată a unui stat valah, liber şi independent”.
Iar printre saşii oraşelor ardelene circula în 1848 şi 1849 o poezie de cinci strofe exprimând groaza cu care ei se gândeau la timpul când legăturile cu Viena împărătească vor înceta, când privilegiile seculare se vor spulbera şi ei se vor vedea nevoiţi a îngenunchea în faţa „unui nou Decebal”.
Acelaşi sentiment îl exprimă şi notiţele contemporanului Samuel Traugott Binder, membru al comitetului săsesc din Sibiu, arătând că saşii au fost determinaţi să ia atitudine ostilă faţă de unirea Transilvaniei cu Ungaria, între alte motive, şi de teama de a nu fi înfăţişaţi ca slabi sprijinitori ai cauzei imperiale, dar, cu prilejul unei fraternizări cu conducătorii românilor în Sibiu, numai Dumnezeu ştie cum i-au pătruns strângerile de mână ale lui Bălăşescu, Laurian, Alexandru Pop, Roman ş. a. până în oase şi până la măduvă.
Imperiu daco-roman
În ziarele din Viena se publicau mai târziu articole trimise din Bucovina şi din Transilvania, în care se prevestea că după consolidarea tuturor românilor din monarhia austriacă într-un singur corp naţional — conform programului politic din 25 Februarie 1849 — graniţele dintre această Românie Nouă, întemeiată în Austria, şi dintre ţările române de sub suzeranitate turcească se vor netezi şi de la Nistru până la Dunărea de jos, de la Tisa până la Prut şi la Marea Neagră se va ridica un puternic imperiu daco-roman.
Un corespondent ardelean (sas, desigur) al ziarului din Viena, Wanderer, nu întârzia să înspăimânte pe austrieci că cele două biserici românești din Transilvania se vor uni într-o biserică naţională, că prin stăruinţele lui Şaguna şi în paguba elementului german, specific austriac, se va înălţa în piaţa mare a Sibiului o mitropolie pentru toţi românii din Austria şi astfel, prin o singură trăsătură de condei Dacoromania ar fi gata: „o mitropolie daco-română în Transilvania — şi Orientul e pierdut pentru Austria”.
