Probabil că Nicolae Ceauşescu n-ar fi ajuns niciodată atât de sus în ierarhia Partidului Comunist Român dacă nu ar fi fost agreat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aceasta este una dintre concluziile unui amplu material realizat de New York Times în 1986.
Jurnalistul David Binder este cel care l-a întâlnit faţă-n faţă pe Ceauşescu, dar şi fratele acestuia, Ilie. Aşa cum reiese din arhiva păstrată de NYT, americanul a surprins mai multe aspecte în demersul său jurnalistic, printre care şi câteva date biografice foarte preţioase. Printre ele se numără şi momentul în care foarte tânărul Nicolae Ceauşescu l-a întâlnit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej (n.r. – cel care a fost liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 19 martie 1965).
„Nicolae Ceaușescu a fost al treilea dintre cei 10 copii, șapte dintre ei fii. Tatăl lor, Andruță, era cunoscut pe plan local ca un alcoolic, ceea ce poate explica de ce i-a numit pe doi dintre fiii săi Nicolae.
Cel care a devenit președinte a fost trimis de acasă în 1929, la 11 ani, la Pitești, un oraș mare din apropiere, unde a fost ucenic la un cizmar. La scurt timp, s-a mutat la București.
În 1933, la 15 ani, a fost arestat pentru activități politice de stânga, iar în 1936 a fost judecat pentru că era comunist și condamnat la câțiva ani în închisoarea Doftana.
Acolo a întâlnit comuniștii mai în vârstă, inclusiv pe Gheorghiu-Dej, căuria îi plăcea adolescentul precoce, astfel că l-au luat sub aripa lor.
La un eveniment de partid a cunoscut-o pe Elena, la 1 Mai 1939, la București, unde ea a fost regina paradei muncitorilor. S-au căsătorit în acel an. A fost arestat din nou în 1940 și a petrecut ani de război în diferite tabere de detenţie”, nota Binder.
În prima parte a interviului puteţi citi ce poreclă avea Nicolae Ceauşescu în 1986, dar şi ce zvon se răspândise printre români cu privire la sănătatea sa. DETALII AICI
În a doua parte a interviului este descrisă atmosfera creată de propaganda Partidului Comunist Român (PCR) în jurul lui Nicolae Ceauşescu. DETALII AICI
În a treia parte puteţi citi care au fost cele patru momente în care România condusă de Ceauşescu a sfidat URSS. DETALII AICI
În partea a 4-a veţi afla „Pe ce cheltuia Ceauşescu 3 miliarde de dolari în 1986?”
Episodul 5 continuă cu dezvăluirea conform căreia Ceauşescu ajunsese să se creadă zeul Republicii Socialiste România.
În episodul 6 aflaţi un aspect la care Nicolae Ceauşescu era foarte foarte atent.
În partea a 7-a veţi citi „Cum a fost bine ţintit orgoliul lui Ceauşescu de un trimis special al SUA”
În episodul 8 se dezvăluie „Cum a fost atras Ceauşescu în Partidul Comunist Român? Varianta americană”
În partea a 9-a aflaţi de ce era „Ceauşescu, un corporatist distrat”
În episodul 10, un paradox al acelor vremuri: Zahărul şi piperul negru, „comorile” Republicii Socialiste România în 1986
În partea a 11-a ni se dezvăluie care era cea mai mare curiozitate a românilor în legătura cu familia Ceauşescu.
În episodul 12 avem în prim-plan ceea ce poate fi socotit unul dintre marile eşecuri ale Elenei Ceauşescu.
Valentin, fiul adoptat al lui Nicolae Ceauşescu, în episodul 13.
Partea a 14-a ni-l arată pe Ilie Ceauşescu în NYT. Priceput la istorie, charismatic şi amuzant.
Episodul 15: Cele 7 minuni din Scorniceşti create de Ceauşescu şi descoperite de americani