Ulterior, la o lună după eliberarea lor, la cererea Asociației Civic Media, președintele României le-a conferit Steaua României, într-o ceremonie emoționantă desfășurată la Cotroceni, iar Consiliul General și Primarul Capitalei le-au acordat titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului, urmănd să le ofere, conform promisiunilor publice, și un apartament fiecăruia, pentru a se putea mura cu familiile la București. În ciuda acestor declarații oficiale, Primăria Generală a Capitalei nu s-a achitat niciodată de această obligație, deși fiecare primar care s-a perindat la conducerea ei a reiterat promisiunea. Nici Parlamentul României nu le-a oferit măcar o pensie de merit pentru suferința lor de 12 și 15 ani de temniță grea. De fiecare dată când a fost propus un proiect de lege în acest sens s-au împotrivit, deloc întâmplător, parlamentari ai formațiunii maghiare UDMR.
În prezent, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, le-a promis celor trei eroi că va repara aceste nedreptăți. Așteptăm cu încredere.
La condamnarea lor în cușca de la Tiraspol, ultimii deținuți politic din Europa strigau cu un curaj nebun, fluturând un mic steag românesc: „Te iubim, popor român!”.
În cele de mai jos, vă oferim un istoric al eliberării celor trei români, în urmă cu 16, respectiv 13 ani, așa cum l-am publicat în lucrarea “Eroi Pentru România” (Editura Semne).
Eliberarea lui Alexandru Leșco: „Socot că sunt în România!“
Primele declarații ale patriotului român Alexandru Leșco după eliberare: „Socot că sunt în România!“. Afirmația a fost făcută de Alexandru Leșco pe granița arbitrară dintre Republica Moldova și Transnistria, pe 2 iunie 2004, la eliberarea lui. „Fraților, vă mulțumesc din suflet că sunteți cu toții aici“. Acestea au fost primele cuvinte ale patriotului român Alexandru Leșco, imediat după ce a fost eliberat, miercuri, de către forțele transnistrene, la trecerea dintre Republica Moldova și Transnistria. „Noaptea aceasta n-am pus geană pe geană. Am așteptat cu sufletul la gură clipa aceasta. Să-mi văd soția. Să simt libertatea. Despre planurile de viitor nu vă pot spune încă nimic, trebuie să mă odihnesc puțin și să-mi verific starea sănătății. După aceea voi mai vedea“, a declarat Alexandru Leșco după ce s-a îmbrățișat cu soția sa, Tatiana. „Pentru mine, cauza românească rămâne aceeași.
Eu am fost condamnat pe nedrept. Așa am considerat atunci și de aceasta sunt convins și acum. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului va conchide cu siguranță ce a fost cu această condamnare ilegală“, a declarat Alexandru Leșco în mijlocul grupului de prieteni și de ziariști care l-au așteptat la „frontiera“ cu Transnistria.
„Cu Andrei Ivanțoc am avut ocazia să discut câteva clipe înainte să ies din temniță. I-am lăsat ceva din lucrurile mele și i-am spus că de abia aștept să ne revedem în libertate. De Tudor Petrov-Popa nu mai știu nimic, am fost despărțiți. El se află în altă parte acum, în închisoarea de la Hlinaia. Voi face tot ce pot pentru a-și revedea și ei familiile cât de curând.“ Întrebat de jurnaliști dacă va pleca în România, Alexandru Leșco, încă cu un picior pe granița arbitrară cu Transnistria, a răspuns scurt: „Eu socot că sunt în România!“
Alexandru Leșco s-a întors acasă: „Mulțumesc, popor român!“
Dintre cei trei prizonieri politici români deținuți în Transnistria separatistă, Alexandru Leșco s-a întors acasă. După 12 ani. Soția i-a fost expulzată din Tiraspol, după încarcerarea soțului său de către trupele rusești și transnistrene. Acum, acasă este la Chișinău.
