La 5 ianuarie și 24 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Moldovei, respectiv Țării Românești. Aceste două evenimente majore au fost numite generic dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, respectiv, Mica Unire.
Nu sunt aici nici locul și nici spațiul pentru a prezenta pe deplin semnificația acestui eveniment fundamental în istoria României. Vom încerca, mai degrabă să vedem ce așteptări au ieșenii de la politicieni, la ceas aniversar, când aceștia vor continua să se lanseze în fel de fel de promisiuni.
24 Ianuarie 1859 – rezultatul firesc al unei lupte de secole pentru Unire și Independență
Unirea de la 1859 este rezultatul firesc al luptei elitei politice românești pentru realizarea unității naționale. Proces început timid prin asocierile la domnie în Evul Mediu, unirea politică a fost realizată la 1600 de către Mihai Viteazul, însă demersul său nu a fost văzut bine de puterile vecine care urmăreau anexări teritoriale pe seama Principatelor Române. Răspândirea ideilor iluministe, contextul internațional din secolulal XVIII-lea au făcut ca ideea de unitate să apară în memoriile boierești expediate Țarinei Ecaterina a II-a. Acestea vizau anexarea Țării Românești și a Moldovei, sub numele de Regatul Daciei, formațiune ce trebuia condusă de un prinț rus, întronat cu acordul Împăratului Austriei Iosif al II-lea.
Revoluția de la 1821, inițiată de Tudor Vladimirescu și o serie de boieri progresiști, a eșuat, dar a fost prilejul în care a început cristalizarea elitei politice și militare moderne românești. Suzeranitatea otomană, acceptată în virtutea Capitulațiilor a fost dublată și de un protectorat rusesc, instituit din 1774, neoficial, devenit oficial după Tratatul de la Adrianopol din 1829. Regulamentele Organice din 1831 și 1832, în ciuda faptului că reprezentau tentativa Rusiei de a organiza Principatele pentru a le apropia de modelul rusesc, au adus unele reforme administrative, politice, economice, militare.
Astfel, s-a luat decizia desființării vămii interne dintre Țara Românească și Moldova, s-a decis formarea armatei naționale, a cărei conducere a fost asumată, în principal de foștii panduri ai lui Tudor Vladimirescu, fii de boieri progresiști. În textul Regulamentelor Organice apare, pentru prima dată, exprimată clar și motivat ideea că unirea Țării Românești și a Moldovei este o realizare fără de care nu va fi posibilă modernizarea acestora. Eșecul Revoluției de la 1848 și Convenția de la Balta Liman au accentuat împilările turcilor și rușilor.
24 ianuarie 1859. Congresul de la Paris din 1856 – Problema românească, problemă europeană
După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, Congresul de Pace de la Paris din 1856 a pus ”problema românească” drept problemă europeană, grație luptei exilului românesc pașoptist, elitele acestuia afiliindu-se Francmasoneriei, cu ajutorul căreia s-a făcut Unirea din 1959. Convenția de la Paris a decis ca Principatele să fie consultate dacă vor să se unească. Falsul electoral al lui Nicolae Vogoride a fost demascat de colonelul Cuza și alegerile s-au repetat. Delegația de la Iași, care urma să anunțe, după 5 ianuarie 1859 numele lui Cuza la Constantinopol, a trecut, în secret, în București, pentru a se întâlni cu unioniștii munteni și a conveni să consimtă la dubla alegere.
Textul Convenției de la Paris, al Marilor Puteri Garante Europene preciza că teoretic trebuiau să fie doi domni, două guverne, două armate, însă nicăieri nu era scris că era interzis ca un singur om să ocupe același post în ambele Principate. Portița lăsată de Europa elitei politice românești a fost remarcată de elita politică românească și astfel, Unirea s-a realizat, la 24 ianuarie 1859 prin dubla alegere.
Colonelul Cuza intră în scenă
Majoriatea paşoptiştilor români, indiferent că aceștia erau munteni sau moldoveni, activau deja în Francmmasonerie, fiind înscrişi în loji masonice aflate sub obedienţa Marelui Orient al Franţei. Regretatul Academician Dan Berindei amintea că Ion C. Brătianu, Dimitrie C.Brătianu, C.A.Rosetti sau Ioan Deivos (primul mason atestat în secolul XIX, la 1829, maior, ulterior colonel de pompieri) au activat în Lojile „L Athenee des Etrangers” şi ”La Rose du Parfait Silence”. În 1857, la Bucureşti, funcţiona deja Loja ”Steaua Dunării”, alături de Loja ”Frăţia”.
Demisia colonelului Alexandru Ioan Cuza din postul de prefect de Covurlui (unde fusese sprijinit chiar de amanta sa Cocuța Callimachi Vogoride, soția caimacamului, deși el era căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu din 1844) şi publicarea dovezilor măsluirii alegerilor de către caimacamul Nicolae Vogoride cu complicitatea consulului austriac au avut efect. A fost și un compromis între împăratul Napoleon al III-lea şi regina Victoria, la Osborne, pe Insula Wight, urmat de celebra Convenţie de la Paris din 1858 şi, implicit repetarea alegerilor care fuseseră măsluite în 1857. Colonelul Alexandru Ioan Cuza, în calitatea lui de înalt funcţionar de stat, fusese bine văzut de consulii francezi şi britanici de la Galaţi şi Iaşi. Se știe că l-a ajutat pe consulul din Galați să găsească un spațiu pentru o companie franceză de navigație, relocând un pichet de jandarmi, care avea cazarma pe cheiul Dunării, iar în acel loc, a venit compania respectivă.
Din culisele zilei de 24 ianuarie 1859
Înainte de 22 ianuarie 1859, delegaţia boierilor moldoveni trebuia să ajungă la Bucureşti, înainte de a porni spre Constantinopol, ca să obțină de la Sultanul Abdul Medjid firmanul de învestitură a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Adunarea Electivă a Ţării Româneşti urma să își desfăşoare lucrările, în sediul său cunoscut din Dealul Mitropoliei (Palatul Patriarhiei Române), în perioada 22 şi 24 ianuarie 1859. Evident, la București, antiunioniştii au fost mult mai numeroşi decât unioniştii în Adunarea Electivă, fiindcă se vota cenzitar. Paşoptiştii, mulți dintre ei masoni, știau că trebuiau să forţeze zdravăn nota. Propaganda pașoptistă (pașoptiștii în 1856-1857 primiseră drept de revenire din exil, reintraseră în funcții de stat, precum Cuza ori Kogălncieau) a reluat pe canale semi-oficiale rememorarea istoricelor momente precum adunarea de pe Câmpia Filaretului, comportarea eroică a pompierilor căpitanului Zăgănescu în lupta din 13 septembrie 1848 din Dealul Spirii, împotriva ocupanţilor otomani, ca să sensibilizeze populația din Bucutrești.
Așadar, Bucureştii aflaseră că pe Dealul Mitropoliei urma a se decide soarta unei ţări întregi. Vechii pașoptiști ca familia Golescu (Radu, Nicolae, Alexandru), Gheorghe Magheru, Ioan Deivos, Pavel Zăgănescu veteranii ”Armatei de la Râureni” erau în București, iar unii aveau din nou comanda unor unități militare.
24 ianuarie 1859. Portița din Convenția din 1858
Convenţia din 1858 (cu rol de constituție pentru Principate, în locul Convenției de la Balta Liman din 1849 și Regulamentelor Organice din 1831- 1832) nu interzisese ad-litteram alegerea unui singur domn în Principate. Pașoptiștii, sub sintagma ”Europa ne-a ajutat” au început să se miște. Concret, duminică, 23 ianuarie 1859, seara, unioniștii de top au ales să țină o ședință (ținută masonică se pare) la Hotelul Concordia din Bucureşti, care funcționa pe Uliţa Nemţească (azi Strada Smârdan nr.39, nu departe de actualul sediu al Băncii Naționale a României).
Aici, era un restaurant de top, unde politicienii discutau diverse probleme, deci, nu trezeau suspiciunea conservatorilor. Constantin Bacalbaşa, autorul lucrării Bucureştii de altădată scria că ”Hotel Concordia”, în 1871, deci la 12 ani de la cea mai celebră întâlnire din acel hotel, stabilimentul bucureștean de lux avea nu mai puțin de 90 de camere. Intrarea se făcea printr-un hol boltit, iar din hol, pe stânga, se urca pe o scară, la etaj. Autorul spune că ținuta (ședința) a avut loc în camera cu numărul 5 care era cam cât o garsonieră normală de azi, circa 36 mp. Este clar că aici s-au discutat detaliile prin care Adunarea Electivă urma a fi constrânsă să-l aleagă pe Cuza. Soldați, popor, alarmați, puteau veni pe Dealul Mitropoliei și să atace sediul la nevoie. Erau mulți negustori, mulți lucrători, dar și mulți oameni care trăiau de pe o zi pe alta.
Rolul lui Al. I. Cuza
În cadrul ședinței, Vasile Boerescu a spus: „A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei ! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorinţă sfântă” La 24 ianuarie 1859, ora 11.00. au fost reluate lucrările Adunării Elective pe Dealul Mitropoliei. Decizia de la „Concordia” a fost comunicată în secret celor care puteau să voteze în Adunarea Electivă. Cum partida conservatoare nu se decisese la un candidat, rezultatul nu a a fost decât cel aşteptat: domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate ca domn al Ţării Româneşti. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza va fi primit cu entuziasm, în Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, depunând jurământul ca domn al Principatelor Unite.
Marile reforme ale Epocii Cuza
În perioada 24 ianuarie 1859- 24 ianuarie 1862, Cuza a unificat administrațiile, armata și guvernele. Iașiul a cedat titlul de capitală Bucureștiului. Din 1862 și până în 1866, au fost implementate marile reforme, a educației, agrară, fiscală, legislativă, s-a dat Statutul Dezvoltătotr al Convenției de la Paris, s-au făcut explorări tactice privind conectarea la mișcarea secretă europeană revoluționară și chiar privind Unirea cu Transilvania, relații de amiciție cu Serbia.
Detronarea lui Cuza s-a făcut din cauza alunecării acestuia spre un regim personal, din cauza degradării poziției sale în Europa și chiar din cauza sănătății șubrede. Adversarii Unirii, Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman (puterea suzerană) recunoscuseră Unirea cât timp trăia Cuza. Napoleon al III-lea avea nevoie de Principatele Unite (pe care intenționa chiar să le ofere Austriei, pentru ca Veneția să fie cedată Italiei, joc politic ascuns care nu s-a realizat, din cauza opoziției Austriei) și a sugerat ca să se materializeze dorințele Adunărilor AdHoc, din 1857, ca Unirea să se facă sub un prinț străin.
După aducerea în țară a prințului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1866, România, așa cum a fost numită în Constituția din iulie 1866 a putut merge sub prințul Carol și sub urmașii săi pe linia cuceririi independenței de stat și Unirii Mari, în 1877, respectiv 1918. Așadar, perioada 5-24 ianuarie 1859 rămâne fundamentală pentru punerea bazelor statului modern român.
Autor: Florian Olteanu
