Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta. Statul, fragilizat și aproape putred, ros de infiltrările continue ale agenților și trădătorilor, arareori își arată recunoștința pentru ei.

De fapt, în România neștirbită, conform declarațiilor lui Alexandru Leșco, făcute imediat după ce a coborât din duba serviciilor speciale transnistrene: „Socot că sunt în România!“. După momentul emoționant al eliberării, când soția sa devotată, prietenii săi, avocații și jurnaliștii basarabeni și din Regat l-au îmbrățișat, Alexandru Leșco, parcă dorind să lase în spate teritoriul care i-a confiscat tinerețea, s-a urcat în mașină, părăsind rapid zona.

Ajuns la Chișinău este întâmpinat de un număr mare de admiratori din Partidul Popular Creștin Democrat. Steaguri românești și euro-atlantice flutură. Se rostesc discursuri. Apar oficialități române. Mass-media se agită. La un moment dat, îl observ pe fostul deținut politic însingurat în mulțime. Totul este șoc: de la patru pereți la libertate, de la imaginile gri din închisoare la realitatea colorată.

Afară, o nouă lume îl înconjoară, cu interese și acțiuni diverse. O îmbrățișează pe Eudochia Ivanțoc, soția confratelui său Andrei, și pe copiii lui Tudor Petrov Popa, veniți și ei să-l întâmpine, cu pâine și sare, îmbrăcați în portul național.

Emoțiile sunt mari. El este liber, ceilalți doi rămân. Trei oameni care practic reprezintă apărătorii frontierei române la est. „Poate că cineva trebuie să ducă crucea pentru neam și țară“, spune Eudochia Ivanțoc.

După ce hărmălaia s-a stins și numeroșii invitați s-au retras, rămân singur cu Alexandru. Soția sa, Tatiana, îi pregătește „ceva bun“ în bucătărie. A doua zi este ziua ei de naștere.

„În 1992, când l-au arestat, pe 2 iunie, eu aveam 35 de ani. Mâine, eu voi avea deja 47 de ani. Imaginați-vă câți ani sunt pur și simplu șterși din viața noastră. Ani care ar fi putut să fi foarte frumoși…“, spune Tatiana. Apoi completează: „Dar nu-i nimic, întoarcerea lui acasă o să ne întinerească pe amândoi“.