Sfinții Ermil și Stratonic, cei prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă Română, au trăit în ținutul Iliricului...
Sfânta Mucenița Tatiana, cea prăznuită azi de Biserica Ortodoxă Română, a trăit în vremea domniei lui...
Sfântul Polieuct a fost ostaș în armata română și a trăit în secolul al III-lea.
Ioan este nume iudaic: Iohanan prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.
Pe dată de 6 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Bobotează.
În Ajunul Bobotezei se ține post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic.
După alegerea celor doisprezece apostoli, Mântuitorul a luat 70 de apostoli, că să-i trimită la propovaduire....
Sfântul Vasile cel Mare, cel prăznuit în prina zi a anului, a trăit pe vremea împăratului...
Sfânta Muceniță Anisia s-a născut la Tesalonic, din părinți nobili și bogați, care au crescut-o cu...
Potrivit relatărilor biblice și Sfintei Tradiții, Irod a fost foarte supărat la aflarea veștii că în...
Pe când se află în cetatea Nicomidiei, împăratul Maximian, aflând de numărul mare de creștini din...
Sfântul Ștefan era iudeu de neam, din semintia lui Avraam. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii...
În anul 1847, furtul stelei de argint care marchează exact locul Naşterii Pruncului Hristos, a dus...
Sfântul Ignatie Teoforul se crede că a fost sirian de origine și că, înainte de convertirea...
Sfântul Mucenic Bonifatie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian.