În 1984, spionii americani care monitorizau presa sovietică au descoperit un articol alarmant într-o revistă.
CIA a efectuat o operațiune sub acoperire pentru recuperarea epavei unui submarin sovietic care fusese „înarmat și gata de lansare” către ținte de pe coasta de vest a SUA.
A scris o carte despre viața sa, cu titlul „Trăind periculos”. Era înalt, aproape voluminos, cu o cicatrice lungă și adâncă, dintr-un „duel academic”, care îi curgea pe obrazul drept și cu un zâmbet de băiețel.
Aceasta este o întâmplare rară pentru agenția de informații americană, care a pierdut aproximativ 140 de ofițeri în istoria sa de 73 de ani.
Nepotul liderului nord-coreean, care a dispărut în 2017 și despre care nu se mai știa nimic, se află în custodia CIA.
Un raport al CIA din anii 1950 a sugerat că Hitler a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial și a trăit în Argentina.
„Căutăm: Voluntari pentru o misiune imediată peste Ocean. Cunoașterea francezei sau a altei limbi europene este un avantaj. Dorința și aptitudinile pentru a deveni parașutist sunt necesare. Probabilitatea unei misiuni periculoase este garantată.”
De 30 de ani Justiția-nechezol din România îl protejează pe autorul principal al Mineriadei polițisto-militare din 13-15 iunie 1990, președintele pensionar Ion Iliescu.
Un fost purtător de cuvânt al DEA (Drug Enforcement Agency) a pledat vinovat la acuzaţia că s-a dat drept agent al CIA sub acoperire pentru a înşela cel puţin o duzină de companii cu peste 4,4 milioane de dolari, a anunţat joi Departamentul Justiţiei din SUA.
La 6 mai 1990, jurnalistul Benjamin Weiser (nominalizat la Premiul Pulitzer pentru reportaj național şi la Premiul Pulitzer pentru reportaj de investigaţie) publica în Washington Post un articol ce conţinea mai multe dezvăluiri de senzaţie. În prim-plan apărea o tranzacţie între Statele Unite ale Americii şi Republica Socialistă România (RSR) pentru mai multe tehnologii militare […]
CBS transmitea pe 30 aprilie 2004 un reportaj de 60 de minute despre abuzurile asupra deținuților făcute de militari americani la închisoarea la Abu Ghraib din Irak.
România avea una din cele mai mari rate de creștere a economiei din Europa, susține în 1974 un document din arhivele CIA. Creștere economică era de aproximativ 7% din 1960. Controlul centralizat asupra economiei, capacitatea românilor de a acoperi nevoile în privința cerealelor și combustibilului, dar și volumul crescut al exporturile în Occident îi dădeau […]
După ce am găsit și citit telegrama de mai jos am căutat urme ale unei revolte de asemenea dimensiuni în altfel pașnicul Arad. Revolta, potrivit textului din fața mea, trebuia să se fi petrecut în septembrie 1953.
Am găsit o revoltă din 25 aprilie 1947, la Industria Textilă Arădeană, când potrivit unei cronologii pusă la dispoziție de autoritățile arădene, a fost linșat secretarul PCR I. Nedici de către muncitori. E din 1947, nu din 1953, adică nu e cea care-mi trebuie!
De ceva timp, aurul din rezerva națională e subiect de discuții. Umblând prin arhive, constați că lucrurile se repetă în timp. O tranzacție care a implicat transferul a 20 tone de aur din rezerva României a stârnit interesul serviciilor secrete și, luni bune după ce transferul se consumase, agenții încă mai căutau explicații. Cum să nu cauți, când de 500 de ani eram primii care trimiteam aur din Europa în America de Sud!
Una dintre cele mai scurte telegrame ale rezidenței CIA de la București către centrală este cea legată de arestarea a 1500 de persoane într-o singură zi!
Dezvăluirile privind interceptarea a mii de documente secrete realizată de CIA prin intermediul firmei elveţiene Crypto AG loveşte acum în plex credibilitatea Elveţiei, opinează presa locală.
Timp de peste o jumătate de secol, guvernele din lumea întreagă au avut încredere într-o singură companie, pentru a le păstra secretele comunicaţiilor spionilor lor, dar şi ale militarilor şi diplomaţilor.
Pe 5 decembrie 1976, aproape 100.000 de oameni erau strânși în parcul Eroii Națiunii, din Kingston, Jamaica. Oamenii așteptau să îl vadă pe idolul insulei, Bob Marley, care trecuse pe lângă moarte cu doar două zile în urmă. Știau că le va cânta doar o melodie, fiind slăbit după ce fusese lovit de două gloanțe.
Un document din primii ani ai Războiului Rece arată interesul perfect justificat pentru a culege informații despre Securitatea românească.
Primul mare miting post epoca Ceaușescu pentru democrație adevărată, organizat la inițiativa lui Corneliu Coposu de către cele trei partide istorice, PNȚCD, PNL și PSDR, s-a desfășurat acum 30 de ani, pe 28 ianuarie 1990.
Nicolae Ceaușescu nu a fost „ultimul dictator comunist”, așa cum se spune de obicei, ci penultimul.
Un avion ajungea în Iran cu trimisul președintelui SUA pentru a rezolva un grav conflict international, dar ce a urmat este o poveste despre diferențele dintre Occident și Orient.
Experimentul Pitești era consemnat de principalul serviciu de spionaj american, CIA, încă din 1953. Adică la doi ani după ce se terminase, dar cu un an înainte de procesul torționarului Eugen Țurcanu, simulacrul judiciar în urma căruia participanții au fost executați, asigurându-se tăcerea lor pentru eternitate.
În ianuarie 1990, Frontul Salvării Naţionale-FSN a fost în situaţia de a cere susţinerea Securității regimului Nicolae Ceauşescu, în contextul în care în România continuau demonstraţiile prodemocraţie, arată documente declasificate de Agenţia Centrală de Informaţii-CIA.
Mini-serialul nostru despre Revoluția din decembrie 1989, văzută prin ochii CIA, se apropie de final. În ultimul episod, care se bazează pe raportul întocmit de ofițeri de analiză pe 28 decembrie 1989, înțelegem că deja CIA trimite acasă, la Washington, note în care apare suspiciunea că în noua conducere au intrat preponderent comuniști.
În partea a doua a National Intelligence Daily din 23 decembrie 1989, ofițerii de analiză americani fac o trecere în revistă a reacțiilor internaționale după fuga lui Nicolae Ceaușescu de pe acoperișul CC, pe 2 decembrie, la ora 12.09.
CIA, pe 23 decembrie 1989: ”Relatări neconfirmate ale presei din România indică: Nicolae Ceaușescu și posibil și soția sa au fost arestați ieri la Târgoviște, în timp ce încercau să fugă din țară…”
Fostul ministru al Apărării, generalul Vasile Milea, era enumerat primul pe lista celor care, în opinia analiștilor CIA, puteau prelua puterea de la Nicolae Ceaușescu. Ion Iliescu era abia al treilea pe lista întocmită în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989!
Desprindem astăzi încă o filă din documentele prin a căror declasificare CIA ”sărbătorește” 30 de ani de la căderea comunismului. Revolta din Timișoara pornită pe 16 decembrie 1989 se întindea, criza regimului lui Nicolae Ceaușescu era tot mai profundă.