Able Archer 83. În noiembrie 1983, trupele NATO s-au angajat în exerciții secrete de război în Europa, iar liderii sovietici paranoici, convinși de un atac iminent, s-au pregătit să lanseze un atac nuclear preventiv.
Able Archer 83. Exercițiul NATO care aproape a provocat un dezastru nuclear
Istoricul Taylor Downing urmărește contextul și evenimentele incidentului „Able Archer 83”, care aproape a dus la o erupție catastrofală a agresiunii latente a Războiului Rece
Anul 1983 a fost unul extrem de periculos. Mulți istorici – într-adevăr, probabil majoritatea oamenilor care cunosc istoria modernă – consideră criza rachetelor cubaneze, confruntarea publică dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică din 1962, drept cel mai tensionat punct al Războiului Rece. Cu toate acestea, documente publicate recent arată că, în timpul crizei din noiembrie 1983, Uniunea Sovietică s-a apropiat periculos de mult de apăsarea butonului nuclear.
În anii ’70 a avut loc o perioadă de destindere între superputeri, simbolizată de semnarea Acordurilor de la Helsinki din 1975 (menite să clarifice problemele de suveranitate și să îmbunătățească relațiile dintre Europa de Est și Occident) și de întâlnirea navelor spațiale Apollo și Soyuz. După decenii de suspiciune reciprocă, se părea că cele două superputeri se pot bucura, până la urmă, de o coexistență pașnică, potrivit History Extra.
Dar în primele luni ale anului 1983, tensiunile au crescut din nou
Președintele Ronald Reagan a crescut cheltuielile de apărare ale SUA la cea mai mare rată pe timp de pace de la al Doilea Război Mondial. În martie, el a calificat Uniunea Sovietică drept un „imperiu al răului” și a lansat noua sa Inițiativă de apărare strategică, supranumită programul „Războiul stelelor”, care urmărea să dezvolte un sistem conectat prin satelit pentru a apăra SUA împotriva atacurilor cu rachete balistice.
La Moscova, această inițiativă a fost considerată agresivă, deoarece submina principiul distrugerii reciproce asigurate în cazul în care una dintre părți folosea arme nucleare. Liderul sovietic paranoic, Iuri Andropov, s-a simțit amenințat. El l-a numit pe președintele american „belicos” și a pus KGB-ul în stare de alertă pentru a urmări semnele unui atac nuclear iminent.
Tensiunile s-au inflamat și mai mult atunci când un avion civil coreean care deviase de la curs a fost doborât deasupra unei zone militare sovietice sensibile. Reagan a calificat incidentul drept o „atrocitate” comisă de un „stat terorist”. Acest lucru a fost interpretat la Kremlin ca o pregătire a unui atac preventiv din partea SUA, iar mass-media sovietică a început să avertizeze populația cu privire la iminența unui atac nuclear.
Apoi, la începutul lunii noiembrie, NATO a început un exercițiu de război, cu numele de cod Able Archer 83
Exercițiul a fost pus la cale pentru a repeta procedurile de lansare a armelor nucleare. Deși sovieticii fuseseră informați, acest lucru a provocat panică la Moscova, care a crezut că exercițiul era un caz de maskirovka, sau „deghizare” – o înșelătorie militară. Conducerea sovietică a emis ordine de pregătire a arsenalului nuclear pentru război.
Spre sfârșitul anilor 1970, aripa dreaptă a SUA a început să aibă sentimentul că a fost păcălită – că sovieticii foloseau perioada de destindere pentru a-și consolida armamentul și a provoca probleme în țările în curs de dezvoltare. Ronald Reagan a exploatat această temă în campania sa pentru președinție în 1980 și, după alegerea sa, a autorizat o creștere masivă a armamentului, inclusiv noi bombardiere, rachete și tancuri, împreună cu o creștere impresionantă a puterii navale. Pentagonul a obținut aproape tot ce și-a dorit. Reagan spera, în cele din urmă, să negocieze cu sovieticii, dar numai de pe o poziție de forță.
Reagan era cunoscut pentru profunda sa ostilitate față de comunism. În calitate de președinte al Screen Actors Guild la sfârșitul anilor 1940 și în anii 1950, el a luptat împotriva a ceea ce el considera a fi o conspirație comunistă de infiltrare la Hollywood. El vedea marxismul-leninismul ca pe o ideologie care punea statul înaintea oamenilor și care folosea întotdeauna scopul pentru a justifica orice mijloace. În ochii săi, scopul nu era altul decât dominația mondială și citea în mod regulat cuvintele liderilor sovietici, de la Lenin la Brejnev, care preziseseră victoria finală a comunismului mondial.
În prima sa conferință de presă în calitate de președinte, Reagan i-a descris pe liderii sovietici drept criminali, mincinoși și trișori, afirmând că aceștia își ascundeau ambițiile reale în spatele unui limbaj al păcii și reconcilierii. El nu se va lăsa păcălit de ei.
Oriunde privea, Reagan vedea forțele comunismului avansând într-un complot orchestrat de Kremlin
După umilința retragerii SUA din războiul din Vietnam în 1973, această țară – împreună cu țările vecine Cambodgia și Laos – a căzut în mâinile comuniștilor. În Africa, numărul gherilelor susținute de Cuba a crescut, iar Angola și Mozambic au căzut în mâinile regimurilor susținute de sovietici. Moscova și-a extins și mai mult influența în America Centrală odată cu victoria din Nicaragua în 1979. După ce sovieticii au invadat Afganistanul în acel an, Reagan a ajuns să creadă că aceștia amenințau și Iranul și Orientul Mijlociu. El credea că, dacă America nu ia atitudine, riscă să piardă Războiul Rece.
Reagan știa că economia Statelor Unite era fundamental puternică. Anii 1980 au fost martorii nașterii unei revoluții tehnologice care ar fi transformat societatea și ar fi creat mari bogății. Susținătorii lui credeau că acest lucru se referă la libera inițiativă – permiterea indivizilor să își realizeze ambițiile. În viziunea lui Reagan, rolul guvernului era de a oferi un exemplu, dar apoi de a lăsa piața liberă să aducă cele mai bune rezultate economice pentru cel mai mare număr de oameni. Reagan avea suspiciuni față de guvernarea mare și credea că rolul acesteia trebuia redus, în special în domenii precum sănătatea și asistența socială.
Able Archer 83. Lupta împotriva comunismului
Așadar, Reagan și-a expus punctul de vedere: își propunea să apere libertatea și democrația și să conducă lumea liberă în lupta împotriva comunismului. El a văzut conflictul dintre democrație și comunism ca o luptă între bine și rău. În martie 1983, el a descris Uniunea Sovietică drept „focarul răului în lumea modernă”.
Dar nici Reagan, nici consilierii săi pe probleme de securitate și informații nu aveau idee de impactul pe care cuvintele și faptele lor îl aveau asupra Moscovei. Deși CIA acumulase, prin spionaj și supraveghere, o mulțime de informații despre sistemele de armament ale rivalilor lor, nu aveau nicio idee despre gândirea liderilor sovietici. Aceștia și-au continuat cruciada anticomunistă fără să-și dea seama de panica pe care o generau la Kremlin.
Reagan credea, cu tăria unei credințe religioase, că sistemul sovietic era profund viciat – atât de multe resurse erau alocate cheltuielilor militare, în timp ce se acorda o prioritate scăzută producției de bunuri de consum sau bunăstării populației. În Uniunea Sovietică, după părerea sa, oamenii nu contau și drepturile omului nu însemnau nimic, deoarece toate eforturile erau dedicate construirii puterii statului.
După cum a declarat președintele american într-un discurs rostit în fața Camerelor reunite ale Parlamentului de la Londra în iunie 1982, „scăderea constantă a creșterii economice, combinată cu creșterea producției militare, pune o presiune puternică asupra poporului sovietic”.
Reagan era convins că sistemul socialist se va prăbuși și că „marșul libertății și al democrației” va „lăsa marxismul-leninismul pe cenușa istoriei”. Scopul său era de a provoca această prăbușire cât mai curând posibil.
În această atmosferă tensionată, febrilă, NATO a început exercițiul cu numele de cod Able Archer 83
În acest joc de război al comunicațiilor, un război convențional imaginar împotriva forțelor Pactului de la Varșovia [Uniunea Sovietică și șapte state satelit] a mers prost, determinând comandanții NATO să solicite permisiunea de a escalada conflictul și de a desfășura arme nucleare împotriva unei ținte majore a Uniunii Sovietice.
În jocul de război, permisiunea de a utiliza armele nucleare a venit pe 9 noiembrie. În acea noapte, sovieticii erau convinși că nu era vorba de un exercițiu, ci de pregătirea unui adevărat atac nuclear preventiv.
Mereu paranoic, Andropov a devenit convins de iminența unui atac nuclear
Situația arăta foarte diferit de la Kremlin. La începutul anilor 1980, noul președinte american era văzut de sovietici ca fiind agresiv și amenințător, proferând insulte discurs după discurs. Liderii sovietici erau oameni mândri: prezidau o țară vastă care se întindea de la Arctica până la deșerturile Asiei Centrale și de la granița Europei până la cele mai îndepărtate puncte ale Asiei de Est. Ei controlau un arsenal nuclear uriaș de zeci de mii de focoase și o armată de cinci milioane de bărbați și femei.
Pentru Moscova, Occidentul reprezenta un etos esențial individualist, lacom și agresiv. În schimb, marxism-leninismul era angajat în acțiuni colective pentru binele tuturor. Educația și asistența medicală erau gratuite. Nu exista șomaj și se presupunea că nu exista criminalitate. Chiar dacă realitatea era departe de ideal, ei credeau că era un sistem mai bun și mai corect decât cel occidental.
Leonid Brejnev a condus Uniunea Sovietică timp de aproape două decenii. El dorea pacea cu Occidentul, menținând în același timp autoritatea sovietică asupra regimurilor din Europa de Est. El a sprijinit mișcările de eliberare națională din țările în curs de dezvoltare, văzând o oportunitate pentru progresul socialismului. Fusese martor la distrugerile celui de-al Doilea Război Mondial și era hotărât să evite o confruntare nucleară. El credea că liderii americani îi împărtășeau opinia conform căreia un schimb nuclear ar fi sinucigaș.
Dar, în timp ce economiile occidentale creșteau spectaculos, Uniunea Sovietică condusă de Brejnev a alunecat într-o lungă perioadă de stagnare. Aceasta se baza pe un control central, cu o dependență de industriile grele, tradiționale. Bunurile de consum, cum ar fi mașinile, erau rare.
Able Archer 83. Când Brejnev a murit în noiembrie 1982, Politburo l-a ales în unanimitate pe Iuri Andropov ca lider
Acesta era un dur care condusese Comitetul pentru Securitatea Statului – KGB – timp de 15 ani și avea sprijinul deplin al armatei. El ar fi introdus reforme economice, dar nu le-ar fi modificat decât marginile.
Andropov credea că agresiunea lui Reagan era un preludiu al unui atac surpriză. Agenții KGB au început să găsească dovezi care au provocat o îngrijorare crescândă la Moscova. După ce un camion-capcană din Beirut a ucis 241 de pușcași marini și marinari, armata americană și-a plasat bazele din întreaga lume în stare de alertă maximă. Acest lucru a fost interpretat de KGB drept o dovadă clară a pregătirii unui atac. Prin urmare, atunci când NATO a început un joc de război care includea exersarea lansării de arme nucleare, Andropov a fost convins că aceasta era o înșelătorie. La urma urmei, Uniunea Sovietică elaborase ea însăși planuri pentru a ataca Occidentul sub pretextul unor exerciții militare.
În noiembrie 1983, Andropov suferea de o boală de rinichi. Fără îndoială, boala sa fizică nu i-a ajutat starea mentală. Întotdeauna paranoic, el a devenit convins că un atac nuclear era iminent. Știa că, dacă rachetele americane erau lansate asupra Moscovei, ar fi avut la dispoziție doar câteva minute pentru a răspunde.
Apoi, pe 9 noiembrie, NATO a început să folosească un cod necunoscut – aparent pentru a-și lansa rachetele. Kremlinul a fost convins că nu era vorba de un exercițiu, ci de ceva real. Întregul arsenal nuclear sovietic a fost pus în alertă maximă de luptă. Uriașele rachete SS-19 au fost pregătite; submarine înarmate cu arme nucleare au fost desfășurate; SS-20 mobile au fost trimise în poziții de lansare ascunse în zona rurală a Rusiei; avioanele din Polonia și Germania de Est au fost puse în alertă maximă, cu motoarele pornite. Planeta ajunsese în pragul celui de-al Treilea Război Mondial.
Dar nu a existat niciun atac NATO. Able Archer a fost un joc de război și nimic mai mult
Sovieticii și-au menținut forțele nucleare în stare de alertă maximă timp de câteva săptămâni, dar momentul de pericol maxim trecuse.
La 11 noiembrie, exercițiul NATO s-a încheiat – iar temerile sovietice s-au diminuat. Arsenalul nuclear a fost apoi oprit.
Când Reagan a auzit de sperietură, a fost uimit de faptul că liderii sovietici puteau crede că el chiar ar lansa un atac nuclear împotriva lor. El a decis să adopte un ton mai conciliant, iar în campania sa de realegere din 1984 și-a îndulcit retorica anticomunistă. În plus, atunci când Mihail Gorbaciov – un nou lider sovietic, mai tânăr – a fost numit, a decis că trebuie să se întâlnească cu el față în față pentru a se asigura că nu va mai exista nicio neînțelegere de o asemenea amploare. Ulterior, summiturile americano-sovietice de la Geneva, Reykjavík, Washington și Moscova au deschis un dialog care a contribuit la încetarea tensiunilor de lungă durată. Spaima terifiantă din noiembrie 1983 s-a dovedit a fi ultimul paroxism al Războiului Rece.