La 15 octombrie 961 se stingea puternicul calif Abd-ar-Rahman al III-lea, unul dintre cei mai importanți conducători ai lumii musulmane.
Din inițiativa Ambasadei României în Franţa, susținută de Primăria Paris și de Grupul de prietenie România-Franţa, din Adunarea Națională Franceză, o porțiune...
Numele lui este Karl Gorath. Când avea 26 de ani, iubitul lui, gelos, l-a denunţat la poliţie, că este homosexual.
Printre ruinele oraşului antic Pompei a fost găsită o frescă înfăţişând încheierea unei lupte dintre doi gladiatori.
Două mumii ale unor femei au fost descoperite în celebra necropolă Valea Regilor din Egipt, necropolă în care se află şi mormântul...
La 13 octombrie 1792 se punea piatra de temelie a Casei Albe, reşedinţa preşedinţilor americani, la Washington D.C, locul din care pleacă...
Rafturile supermarketurilor abundă în marfă congelată: de la cartofi numai buni de aruncat în tigaie la chifle, preparate din carne sau pungi...
Regele francez Charles al X-lea, din dinastia Bourbon, s-a născut la 9 octombrie 1757.
La 10 octombrie 1944, 800 de copii rromi, dintre care o sută de băieți aveau vârste cuprinse între 9 și 14 ani,...
La 9 octombrie 1934, oraşul francez Marsilia fremăta. O vizită de stat a Regelului Alexandar I al Iugoslaviei avea loc acolo, iar...
Regele Suediei, Carl Gustaf, surprinde lumea cu o decizie de ultimă oră, care îi vizează chiar pe nepoţii săi.
La 8 octombrie 1912, micuţul stat Muntenegru declara război Imperiului Otoman. Astfel începea Primul Război al Balcanilor.
Acum 136 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol...
Veștile din Israel sunt cu adevărat senzaționale. Arheologii au făcut o descoperire majoră.
Fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac, dincolo de omul politic era mai întâi bărbat, şi încă unul căruia îi plăceau femeile. Mult....