Alte state creştine (Bulgaria, Serbia şi Grecia) au intrat în război la o săptămână după Muntenegru, scrie history.info.
Statele balcanice au atacat Imperiul Otoman pentru a-l deposeda de teritoriile pe care acesta le mai stăpânea pe continentul european, respectiv Rumelia (Rumelia includea provinciile antice Constantinopol, Salonic, Tracia, Macedonia, Moesia, Grecia Centrală și partea europeană a Turciei actuale).
Muntenegru şi Imperiul Otoman erau precum David şi Goliat. Muntenegru avea circa 22.000 de locuitori, iar Imperiul Otoman, care era de vreo 200 de ori mai mare decât Muntenegru, avea virca 26 de milioane de locuitori. Se întindea de la graniţa Bosniei la Golful Persic, Egipt şi Oceanul Indian, incluzând actualele Irak, Kuwait, Bahrein, Qatar, Palestina, Siria, Iordania, Albania, Mecca şi Medina şi multe insule europene şi asiatice.
Linia principală de înaintare a armatei muntenegrene se îndrepta spre oraşul Shkoder. Operaţiunile muntenegrene secundare au avut loc în zona aşa-zisă Sanjak din Novi Pazar.
Armata muntenegreană era condusă de însuşi regele Nikola I Petrovic-Njegos. Acesta se autoproclamase rege cu doi ani înainte, iar înainte de asta purta titlul de prinţ.
Era de asemenea poet şi avea şase fete, pe care le-a aranjat în mariaje de succes. Astfel, pe fiica Elena a căsătorit-o cu regale Italian Victor Emmanuel al III-lea şi astfel aceasta a devenit regină a Italiei.
A doua fiică, Zorka, a devenit soţia viitorului rege sârb Peter I Karadgeordgevici.
În acest fel, Nikola I a devenit bunicul ultimului rege italian, Umberto I şi al regelui iugoslav asasinat, Alexandru I.
Trebuie amintit că la începutul conflictului, liderii marilor puteri europene nu credeau în victoria statelor balcanice, cu atât mai mult cu cât o victorie a statelor balcanice ar fi dus în mod inevitabil la mărirea Serbiei, fapt care ar fi fost greu de tolerat de Austro-Ungaria care avea interese sporite în zona Balcanilor.
Însă s-a dovedit curând că previziunile lor au fost greșite deoarece cele patru țări balcanice au obținut rapid victorii importante împotriva Imperiului Otoman care a fost nevoit sa ceară pace.
Astfel, primul armistițiu a fost semnat la 3 decembrie 1913, însă acesta a fost denunțat de Turcia după o lună, iar războiul va continua până în primăvara anului următor.
Însă fiind nevoită să lupte pe mai multe fronturi,Turcia va cere un nou armistițiu în aprilie 1913, armistițiu care va sta la baza negocierilor pentru pace de la Londra din luna mai a anului 1913, când Imperiul Otoman va ceda astfel teritoriile sale europene celor patru state victorioase.
Și, deși au câștigat războiul, statele balcanice vor începe în curând să se certe pe teritoriile obținute, iar disputele teritoriale va duce la izbucnirea celui de-al Doilea Război Balcanic în iunie 1913. Atunci, Bulgaria, nesatisfăcută de ceea ce primise în Primul Război Balcanic, și-a atacat foștii aliați, anume pe Serbia și Grecia, dorind alte noi teritorii din aceste state.
Prin victoria din Primul Război Balcanic, Muntenegru a reuşit să îşi mărească teritoriul cu 52%, la 14.442 kilometri pătraţi, mai precizează history.info.
CREDIT FOTO: history.info
