Fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac, dincolo de omul politic era mai întâi bărbat, şi încă unul căruia îi plăceau femeile. Mult. De unde şi numeroasele relaţii extraconjugale despre care a scris şi presa, a ştiut şi soţia.
„Multe femei şi-ar fi dorit să îl aibă”, spunea Bernadette Chirac la France 2, în cadrul unui documentar intitulat „Bernadette Chirac, memoriile unei femei libere”.
Când a spus „da”, în 1956, căsătorindu-se cu Bernadette, Jacques Chirac nu s-a lepădat şi de inima zburdalnică. Relaţiile cu femeile l-au urmărit toată viaţa.
Daniel Le Conte, unul dintre oamenii de încredere ai lui Chirac timp de decenii, a povestit într-o carte pasiunea pe care o avea fostul preşedinte pentru femei: tinere, mai puţin tinere, singure, căsătorite, văduve… „Ziariste, actriţe, militante sau politiciene cu funcţie de ministru, Chirac era un cuceritor formidabil. Avea un apartament, un bârlog unde îşi dădea întâlnire, într-un ritm căruia cu greu îi ţineam pasul”, a relatat el.
Revista Marie Claire şi site-ul planet.fr revin, acum, la moartea fostului preşedinte, la femeile care au avut o importanţă semnificativă în viaţa acestuia. Una dintre ele ne atrage atenţia: o jurnalistă.
Elisabeth Friederich
Jurnalistă la agenţia de presă France Presse, care se ocupa de Primăria Parisului, în perioada în care Chirac era primar. Relaţia datează din anii 90, dar abia după vreo 10 ani a izbucnit şi un scandal. Şeful statului oferise apropiaţilor numeroase bilete de avion plătite din banii contribuabilului. Ea era printre aceştia. Apoi a apărut şi o fotografie în presă, în care el apare în compania ei, pe o insulă. Iar presa află cu această ocazie că jurnalista a cam călătorit…
Marie-France Garaud
Consilieră la Palatul Elysee între 1969 şi 1974, Marie-France Garaud îl ia pe Chirac sub aripa ocrotitoare în momentul în care acesta este secretar de stat cu problemele Muncii. Ea îi descoperă potenţialul de lider politic. Motiv pentru care ajunge până la a-i alege cravatele, a-i corecta interviurile şi a-l pune să repete texte. Motiv pentru care gurile rele spun că era îndrăgostită de el.
Jacqueline Chabridon, fostă jurnalistă la Figaro
Jurnalistă la cotidianul Le Figaro, Jacqueline Chabridon îl întâlneşte pe Jacques Chirac, pe atunci premier, în 1975, când este trimisă de ziar să îi realizeze portretul.
Ei, dacă anul coincide, locul sau mai bine zis momentul declanşării idilei diferă.
Marie Claire scrie că s-a înfiripat la Correze, fieful politic al lui Chirac, unde jurnalista l-a însoţit în delegaţie, iar planet.fr citează cartea „Sexus politicus”, semnată de doi jurnalişti, Christophe Deloire şi Christophe Dubois, care nu dau numele jurnalistei, dar afirmă că povestea de amor dintre Chirac şi jurnalistă a început în România, cu ocazia vizitei premierului Chirac din 1975. Autorii susţin, de asemenea, că povestea de amor era să-l coste funcţia pe Chirac.
Marie Claire notează că, deşi opiniile lor politice nu se potriveau, pasiunile culinare şi atracţia fizică au reuşit să îi apropie. O dragoste la prima vedere care l-a făcut pe Chirac „să închirieze un apartament în apropiere de birou, pentru a se putea întâlni cu ea. Chirac a pus chiar problema de a se căsători cu aceasta”, scrie Marie Claire.
„Nu se divorţează când omul vrea să ajungă în cele mai înalte funcţii”, i-ar fi spus ea, pentru a-l face să se răzgândească, scrie Marie Claire. Iar Chirac ar fi revenit cu picioarele pe pământ, în cele din urmă.
Dacă Marie Claire o vede cerebrală pe jurnalista de la Figaro, cei doi autori ai cărţii intitulate „Sexus politicus” scriu că legătura amoroasă care s-ar fi tradus printr-un balet de cadouri, întâlniri secrete, scrisorele de amor nu s-a încheiat lin. Chirac ar fi anunţat-o pe jurnalistă că intenţionează să divorţeze. Ei, aici vine diferenţa între relatările revistei Marie Claire şi cele din carte.
Potrivit autorilor cărţii, prin vara lui 1976 Chirac ar fi sunat-o pe jurnalistă pentru a o anunţa că totul s-a terminat, i s-a interzis să o mai vadă. Ea nu ar mai fi avut ocazia să-l revadă decât o singură dată, sub supravegherea anturajului politic al lui Chirac. Ar fi urmat deziluzia, depresia, ba chiar şi o tentativă de suicid din partea ei.
Michele Barzach
Mai întâi medic, apoi ministru al Sănătăţii, între 1986 şi 1988, Michaele Barzach face parte dintre femeile care i-au pus inima pe jar fostului preşedinte. Tot autorii cărţii „Sexus politicus” au documentat şi această poveste de amor. Neuitând să amintească un moment care a lăsat pe mulţi cu gura căscată. Chirac s-a prezentat cu întârziere de o oră, ţinând-o de mână pe Barzach, la Zilele Parlamentare ale partidului Rassemblement pour la République (RPR).
Claudia Cardinale
Actriţă italiană celebră, Claudia Cardinale a făcut şi ea parte dintre cuceririle lui Jacques Chirac. Un zvon susţinut de Jean-Claude Laumond, fost şofer de-ai lui Jacques Chirac, în cartea „Douăzeci de ani cu el”.
În seara morţii prinţesei Diana, în vara lui 1997, Jean-Claude Laumond dezvăluie că dacă Jacques Chirac nu era de găsit, este pentru că se afla la domiciliul Claudiei Cardinale.
Actriţa a dezminţit tot timpul acest zvon, Bernadette Chirac n-a prea digerat povestea. În 1998, într-o deplasare în Correze, Bernadette Chirac, vizibil agasată de jurnalişti, răbufneşte: „Ce e cu atâta presă? Totuşi nu sunt Claudia Cardinale!”.
Tot şoferul este cel care spunea despre Chirac că avea o punctualitate ieşită din comun în chestiunile amoroase. „Când avea întâlnire cu o doamnă, era de o punctualitate foarte riguroasă. Trebuia dus şi adus la oră exactă. Erau incluse aventura şi duşul, cu o precizie care nu lăsa loc la o întârziere de nici măcar cinci minute”, a povestit acesta.
Bernadette Chirac
În ciuda tuturor cuceririlor, Femeia vieţii lui Jacques Chirac a fost întotdeauna Bernadette Chirac. S-au întâlnit când îşi făcea studiile superioare la Paris. Chiar dacă familia ei s-a opus, cei doi s-au căsătorit în 1956, scrie Marie Claire.
Din uniunea lor s-au născut Laurence, în 1958, şi Claude, în 1962.
Ambiţioasă, cu personalitate, Bernadette a urmărit îndeaproape cariera politică a soţului ei, implicându-se în acţiuni caritabile. A părut că s-a împăcat cu poveştile lui Jacques. „La început am fost amîrâtă, apoi m-am obişnuit. Mi-am zis că asta e regula şi că trebuie să suport. Trebuie spus adevărul, eram foarte îndrăgostită de soţul meu”, a mărturisit ea.
Florence Herlihy
Cine este? O americancă originară din Virginia, pe care Chirac a întâlnit-o în 1953, la un „Summer School” la Harvard.
La 21 de ani, Chirac era un student eminent la Sciences Po. În 1953, pleacă în SUA, pentru a-şi petrece vara la Radcliff College la Harvard. Acolo o întâlneşte pe frumoasa blondă, scriu autorii „Sexus politicus”.
Cei doi petrec vara împreună, decid să se căsătorească, dar tatăl lui se opune. Dorea ca Jacques să studieze la Politehnică.
Chirac a renunţat la tânăra americană şi a revenit în Franţa. În octombrie în acelaşi an a cerut-o de soţie pe Bernadette.
Sophie Dessus
Cine e? Sophie Dessus era vicepreşedinte al Partidului Socialist în Consiliul General din Limousin, unde se ocupa de cultură şi amenajarea teritoriului. Era şi primar la Uzerche, o comună situată în Correze.
În iunie 2009, Jacques şi Bernadette Chirac inaugurează o expoziţie de ceramică chinezească la Muzeul din Sarran, în Correze. În timp ce Bernadette se pregăteşte să ţină un discurs, soţul ei este în mari discuţii cu vecina din stânga, o tânără şarmantă, blondă.
O curta pe Sophie Dessus. Ea a declarat ulterior că se simţea un pic jenată faţă de doamna Chirac. „Trebuie să recunosc că era amuzant. Am fost să mă prezint, am discutat. Jacques Chirac este un bărbat curtenitor şi foarte şarmant”. Numai că există o înregistrare video care o arată pe Bernadette Chirac cum îi face lui Jacques un semn foarte clar că e cazul să-şi vadă de treabă. Imaginile au făcut turul Internetului.
Michelle Cotta
Jurnalistă şi scriitoare, Michelle Cotta are 40 de ani de carieră în presă, 40 de ani petrecuţi pe culoarele Republicii Franceze. Era una dintre tinerele jurnaliste de politică internă de la
„L’Express”, frumoasă foc, după cum o descriu cei doi autori ai cărţii „Sexus politicus”. Făcea să tresalte multe inimi de oameni politici. „O armă fatală, pentru a stoarce confidenţe şi informaţii”, mai notează autorii. Nu l-a lăsat indiferent nici pe Jacques Chirac.
