Regimul nazist modificase legislaţia existentă în Germania privind homosexualitatea. Paragraful 175 din noua lege pedepsea bărbaţii bănuiţi de acte de „indecenţă nenaturală” cu alţi bărbaţi.
După ce a fost denunţat, Karl a fost judecat şi condamnat, potrivit Paragrafului 175. A fost trimis în lagărul de concentrare de la Neuengamme, unde a fost obligat să poarte un triunghi roz pe uniforma sa de deţinut.
Pentru că avea pregătire de asistent medical, a fost transferat într-un alt lagăr, pentru a lucra la spitalul de acolo.
Când unul dintre gardienii lagărului i-a cerut să reducă raţiile destinate pacienţilor, care erau prizonieri de război polonezi, Karl a refuzat.
Atunci a fost trimis la Auschwitz, drept pedeapsă. Acolo a şi rămas, până la eliberarea lagărului, în 1945.
După război, Karl s-a întors în Germania.
Condamnarea lui, potrivit Paragrafului 175, a rămas în cazier, pentru că Germania de Vest menţinea versiunea nazistă a legii.
Karl a fost arestat pentru a doua oară, conform aceluiaşi Paragraf 175, în anii 1950.
La acel proces, judecătorul care l-a condamnat la închisoare pentru homosexualitate era acelaşi judecător care îl trimisese în lagărul de concentrare, pentru acelaşi motiv, cu ani în urmă.
Din 1945, până când Paragraful 175 a fost amendat, în 1969, Germania de Vest a întemniţat 100.000 de bărbaţi, conform aceleiaşi legi.
Paragraful 175 nu a fost abrogat integral până în 1994.
Karl a avut câteva tentative de a solicita despăgubiri după război, ca şi alţi supravieţuitori ai persecuţiilor naziste. Dar a fost refuzat.
Potrivit autorităţilor, nu era eligibil, pentru că datele referitoare la el păstrate în lagăre se refereau la faptul că era deţinut conform Paragrafului 175.
A ajuns, astfel, unul dintre primii supravieţuitori ai persecuţiilor naziste asupra homosexualilor care şi-a spus povestea public.
A murit în 2003, după mulţi ani în care a avut ocazia să îşi povestească experienţele şi să atragă atenţia asupra celor îndurate de cei condamnaţi conform Paragrafului 175.
