136 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia

 

Acum 136 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta.

Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, comentează RADOR.

Castelul a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia, potrivit peles.ro.

Fundaţia

Între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.

Castelul a fost ridicat pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871.

Autorii

Autori: arhitecţi – Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie.

Funcţiile

Fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, construcţia a devenit muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I,  pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, învestită cu funcţii politice, culturale şi simbolice.

După 1914, Castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator.

Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940).

Închis din ordiul comuniştilor

În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate.

Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din Capitală.

Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc.

Muzeu naţional

Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist.

După două decenii, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia.

Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale.

Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat.

Redeschis spre vizitare

Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare.

În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român.

Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit.

Planurile

Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse.

Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883).

Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk.

Etapele

La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy,  discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc.

În anul 1894, la conducerea lucrărilor este  numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.

Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului.

Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare.

La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.

Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă.

La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru.

Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria.

În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie.

Aparatura cinematografică a fost modernizată  în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea.

Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia  Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului.

Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman.

Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck.

În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.

În sfârşit, între anii 1911-1914 este  amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig.

Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.

CREDIT FOTO: peles.ro