La En Ensur au fost exhumate vestigiile unui oraș construit acum 5.000 de ani, unul dintre cele mai vechi și mai mari din Orientul Apropiat din acea epocă, scrie ouest-france.fr.
Autoritatea israeliană pentru Antichități (AIA) a prezentat duminică în centrul țării vestigiile acestui oraș. ”Avem de-a face cu o construcție urbană imensă, planificată, cu străzi care separă zone de locuit și spațiile publice”, a declart Yitzhak Plaz, unul dintre arheologii care se ocupă de săpături în zonă.
Dată fiind amploarea sa, descoperirea este una majoră în Orientul Mijlociu, pentru perioada Epocii Bronzului, a precizat acesta.
”În En Esur, în apropiere de orașul Hadera, este cel mai mare sit și cel mai important, din Epoca Bronzului, având 0,65 de kilometri pătrați, adică dublul față de ceea ce se știa”, a explicat Itai Elad, un alt arheolog.
În această localitate trăiau circa 5-6.000 de locuitori, asigurându-și traiul din agricultură și comerț, potrivit estimărilor, afirmă Yitzhak Paz, care a precizat că situl a fost abandonat în mileniul trei înaintea erei noastre, din motive necunoscute.
Săpăturile, care sunt efectuate de peste doi ani și jumătate, au permis să se scoată la iveală o altă localitate, mult mai mică și veche de 7.000 de ani, un cimitir, un templu dedicat unor ritualuri religioase, dar și fortificații lungi de 20 de metri și înalte de doi metri, explică Dina Shalem, un alt arheolog care se ocupă de excavările de la sit.
Este vorba despre primii pași ai procesului de urbanizare în această regiune, care era la acea vreme țara lui Canaan, potrivit lui Yitzhak Paz.
Circa 4 milioane de fragmente au fost găsite la fața locului, a precizat Itai Elad. Este vorba despre fragmente de ceramică, scule din silex, vase din piatră și din bazalt, dintre care o parte provin din Egipt.
Au fost găsite și figurine rare cu față umană sau de animal.
”Am găsit oseminte de animale arse într-un bazin din piatră în interiorul templului și în împrejurimi, dovada unor ofrande care au fost sacrificate”, a spus Itai Elad.
Excavările de la site au fost făcute cu ajutorul a 5.000 de tineri au precedat un proiect în domeniul construcţiilor al firmei Netivei Israel, compania națională de transport. Din cauza descoperirilor făcute, aceasta a decis să modifice planurile, pentru a putea păstra intact situl.
CREDIT FOTO: Times of Israel / Autoritatea israeliană pentru Antichități