Sfântul Eftimie cel Mare, cel prăznuit astăzi de Biserica Ortodoxă Română, a trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Grațian.
Sfânta Mucenița Tatiana, cea prăznuită azi de Biserica Ortodoxă Română, a trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235).
În incinta hanului său cu două etaje, care era situat în actualul Centru Vechi al Bucureștilor, arhimandritul Ioanichie a construit o biserică, zidind o mănăstire, ce era susţinută economic de către han.
După instalarea regimului comunist, la vârful Bisericii Ortodoxe Române, ca în toată societatea românească, se declanșează lupta pentru putere, încercându-se îndepărtarea Patriarhului Nicodim.
Biserica a fost construită între anii 1905 -1909, din iniţiativa ambasadorului rus Ghiers, pentru personalul Ambasadei ruse şi credincioşii ruşi din Bucureşti, fiind închinată Sfântului Nicolae după numele ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
Un altar cu o vechime estimată la 1800 de ani, dedicat zeului Pan, zeul turmelor şi al ciobanilor, a fost descoperit ascuns într-o biserică bizantină de arheologi în nordul Israelului, transmite sâmbătă Live Science.
Sfântul Daniil Stâlpnicul, cel cinstit astăzi de Biserica Ortodoxă, s-a născut în satul Vitaria din Mesopotamia, din părinți creștini.
Papa Pius al IV-lea este cel prin care Biserica Romei a fost individualizată ca Biserica Romano-Catolică, şi astfel a fost inaugurată istoria Bisericii papale, cu autoritate pontificală deplină.
Biserica lui Hallgrimur aparţine credincioşilor luterani din capitala Islandei, Reykjavik.
Există, din nefericire, tendinţe de a îngrădi libertatea de credinţă. Facem apel la reprezentanţii administraţiei de stat să poarte un dialog onest cu autoritatea bisericească, se arată într-un Comunicat de presă OSMTH România, pe care-l redăm integral:
Nicolae Mavorgheni Vodă a fost ucis de turci în satul Biala, cam la 30 de kilometri de Vidin.
Intarearea în Biserica a Maicii Domnului marchează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe dată de 26 octombrie. A trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305).
Sfântul Iacob este numit fratele Domnului , pentru că a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.
Un tânăr păgân, Aglaid, s-a îndrăgostit de Iustina și dorind să o ia de soție, dar fiind respins de fecioară, cere ajutorul lui Ciprian, vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei.
Sfântul Chiriac Sihastrul s-a născut la anul 448, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în Corint.
Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este prăznuită în fiecare an pe 23 septembrie.
Sfântul Ierarh Teodosie s-a născut în prima jumătate a sec. al XVII-lea, în ținutul Vrancei. A intrat de tânăr în monahism.
General al armatei române din vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Eustatie se numea, înainte de a primi botezul, Placid.
Sfântul Eumenie a viețuit în secolul al VI-lea. Și-a împărțit averea săracilor și s-a călugărit.
Agnes Gonxha Bojaxhiu s-a născut într-o familie de origine albaneză, la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei.
În toate bisericile ortodoxe din România sunt comemorați duminică,16 august, Sfinții Martiri Brâncoveni.
IPS Varsanufie al Râmnicului a subliniat în omilia sa că întâlnirea cu Mântuitorul Hristos la a patra strajă din noapte descoperă și datoria noastră de a fi stăruitori în rugăciune, de a priveghea în momentele în care valurile ispitelor ne afundă în păcat.
Multe s-au scris și se vor scrie despre Mihai Viteazul, primul întregitor al românilor, „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, ucis prin viclenie la 9 august 1601 în Câmpia Turzii și propus azi spre canonizare în Biserica Ortodoxă Română, ca urmare a morții sale martirice și a rolului de apărător al creștinătății.
Pentru cei care ridică în slăvi holograma Rusiei pravoslavnice putinist-staliniste și a Bisericii KGB de la Moscova și Chișinău, e cazul să reamintim că Biserica Ortodoxă Română și credincioșii basarabeni s-au luptat zece ani în instanță, până la CEDO, numai pentru a-și putea recâștiga drepturile istorice de care am fost privați forțat prin ocupația sovietică din 1944.
Preafericitul Părinte Daniel (Ciobotea), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. La Sfântul Botez a primit numele Dan-Ilie.
Dorinţa afişată de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, de a reconverti fosta bazilică Hagia Sophia din Istanbul într-o moschee este de către poporul rus cu amărăciune şi indignare, îl avertizează patriarhul rus Kirill pe Erdogan.
Pentru că s-a opus separării Regelui Angliei de Biserica Catolică şi recunoaşterii Regelui Henric al VIII-lea ca lider suprem al Bisericii Angliei, a fost judecat pentru trădare şi condamnat la moarte.