În intervenţia sa, după ce a explicat desfăşurarea evenimentelor, Silviu Dragomir a cerut eliberarea studenţilor arestaţi şi pedepsirea muncitorilor vinovaţi de distrugerea căminului „Avram Iancu”.
După ce au obţinut asigurări din partea lui Teohari Georgescu că cele cerute fost fi puse în practică, confirmate şi de o declaraţie a lui Petru Groza, profesorii universitari au fost de acord să semneze un apel de încetare a grevei. Apelul a fost semnat şi de Silviu Dragomir, alături de alţi istorici şi intelectuali clujeni, precum Ioan Moga, Ioachim Crăciun, Francisc Pall, Ştefan Bezdechi, Constantin Sudiţeanu, Victor Papilian etc.
Contrele cu Lucrețiu Pătrășcanu
La 8 iunie 1946, ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, a sosit la Cluj şi a ţinut o conferinţă la Universitate, unde a cerut profesorilor universitari să nu fie solidari cu greviştii şi să nu influenţeze studenţii pentru menţinerea grevei.
Într-un raport din 9 iunie 1946 al lui Mihail Patriciu, şeful Inspectoratului Regional de Poliţie Cluj, adresat Direcţiei Generale a Siguranţei, se arată că la intervenţiile lui Pătrăşcanu au ripostat profesorii Silviu Dragomir, Florian Ştefănescu-Goangă şi alţii, „care au expus d-lui ministru cum s-au produs incidentele şi cum a evoluat greva Studenţească”.
Silviu Dragomir a cerut aducerea studenţilor arestaţi la Cluj, întrebând dacă arestările s-au făcut cu forme legale. La întrebarea lui Pătrăşcanu de ce doreşte aducerea acestora la Cluj, el a răspuns „pentru liniştea sufletească”.
