Istoricul a acuzat organele locale de dezinformare şi de pasivitate faţă de agresivităţile contra studenţilor: „Ne faceţi nouă reproşuri d-le ministru, dac-ar fi pe planul reproşurilor atunci noi am reproşa că după două ore de devastare asupra Căminului «Avram Iancu» autorităţile nu ne-au dat concursul, dvs. ce spuneţi de asta?”. Intervenţiile sale i-au atras adeziunea studenţilor.
Intră în scenă securiștii
După încheierea grevei (sfârşită la 16 iunie 1946, când Poliţia a închis toate căminele, iar studenţii au fost nevoiţi să plece acasă), la 6 iulie 1946 Direcţia Generală de Siguranţă a cerut date despre toţi profesorii care au luat cuvântul la întâlnirile cu Teohari Georgescu şi Pătrăşcanu,
interesând îndeosebi „antecedentele şi activitatea politică actuală”. Cererea a fost repetată şi în august 1946, când organele locale de Siguranţă au trimis câteva date biografice despre fiecare.
Referitor la Silviu Dragomir se menţiona că este fost ministru şi că nu s-a încadrat în nici o „organizaţie democratică”.
Cert este faptul că din acest moment istoricul s-a aflat permanent în atenţia Siguranţei, deoarece la 16 aprilie 1947 inspectorul Mihail Patriciu transmitea ordinul Chesturii de Poliţie a Municipiului Cluj, condusă de Gheorghe Crăciun, de a „urmări şi pe mai departe activitatea profesorului Silviu Dragomir”.
Arestarea lui Silviu Dragomir
Evenimentele au evoluat apoi într-un ritm accelerat pentru istoric, din nefericire situaţia sa agravându-se continuu. În iunie 1948, odată cu transformarea Academiei Române în Academia R.P.R., Silviu Dragomir a fost înlăturat din acest înalt for ştiinţific.
