Fusese Regele României, sub regență, iar când avea 11 ani, după revenirea tatălui său în țară și urcarea acestuia pe tron, avea...
Karol Józef Wojtyła s-a născut la 18 mai 1920 la Wadowice, în Polonia, şi a fost ultimul dintre cei doi fii ai...
Imediat după marea Unire au apărut şi primele acţiuni politice ale ţiganilor din România.
Guvernul a aprobat luni hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.
După primul război mondial, de la București la Sighet era un drum de 897 de kilometri pe calea ferată, adică 29 de...
Primul român care a participat la Olimpiadă, clasat pe loc cu ghinion. Fotografii superbe de la JO din 1900
A fost descris de Winston Churchill ca fiind primul război mondial, de vreme ce a fost primul conflict din istorie care a...
În revista Nature de pe 16 mai 1985, trei oameni de știință de la British Antarctic Survey anunță detectarea nivelurilor anormal de...
Când Biserica a anunţat oficial beatificarea ei la 18 aprilie 1909, presa vremii s-a dezlănţuit.
Gheorghe Eminovici și soția sa, Raluca, au avut unsprezece copii, Mihail Eminovici, devenit poetul național Mihai Eminescu, fiind al șaptelea.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) precizează că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii...
Profesorul sovietic Alexandru Smirnoff susținea, în perioada interbelică, într-un interviu acordat ziarului german „Hamburger Fremdenblatt”, că reușise să trezească la viață 22...
Pe 16 mai 1812, Imperiul Otoman ceda Rusiei teritoriul dintre Prut şi Nistru, un ținut, Basarabia, care nu îi aparţinea lui, ci...
A obţinut doctoratul în medicină în 1891, cu o teză care constituie, totodată, lucrarea sa fundamentală: ''Mediul social ca factor patologic''.
A fost membru corespondent al Academiei Române - Secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice din 1 martie 1974, şi este membru...