În acel an, peste 10.275 de articole au fost dedicate Ioanei d’Arc, un record.
Beatificarea Ioanei d’Arc a deschis procesul de canonizare, încheiat la 16 mai 1920, de Papa Benedict al XV-lea.
Ioana d’Arc a devenit unul dintre patroni spirituali ai Franţei în 1922 printr-un document papal „La Beata Maria Virgo in cćlum Assumpta in gallicć”, care proclamă oficial patroanele principale şi secundare ale Franţei, Notre Dame, precum şi Sfânta Ioana d’Arc
Sărbătoarea ce poartă numele Ioanei D’Arc este celebrată în cea de-a doua duminică a lunii mai în Franţa.
Personalitatea ei a constituit sursa de inspiraţie a numeroase opere literare şi cinematografice.
Auzea voci divine
Eroina franceză, supranumită „Fecioara din Orleans”, s-a născut în Domremy (Loraine), într-o familie de ţărani. A fost educată la colegiul din satul natal.
Potrivit propriei sale mărturii, Ioana d’Arc auzea uneori voci de origine divină. Într-una dintre aceste viziuni, Sfântul Mihai, Sfânta Catherine şi Sfânta Marguerite i-au ordonat să elibereze Franţa, în mare majoritate ocupată de englezi, susţinuţi de dinastia de Burgundia.
După un timp, guvernatorul provinciei din care făcea parte, căruia Ioana i-a povestit ceea ce i se întâmplă, se duce cu ea la prinţul moştenitor, viitorul rege Carol al VII-lea.
Acesta constată cu uimire că tânăra ţărancă ştie lucruri secrete, pe care numai el le cunoştea. La început este neîncrezător, dar în cele din urmă, ajunge la convingerea că Ioana este trimisă de Dumnezeu şi-i încredinţează comanda trupelor ce asediau oraşul Orleans.
Războiul de 100 de ani
În timpul Războiului de 100 de ani, purtat de Franţa împotriva Angliei (1337-1453), Ioana a reînsufleţit speranţa ostaşilor şi i-a condus spre victorie.
Ioana d’Arc are parte de sprijin în luptele pe care le conduce, acesteia i se oferă haine bărbăteşti, cal, armură, dar şi escortă, iar un lucru evidenţiat de istorici este acela că, deşi se află la o vârstă extrem de fragedă, aceasta reuşeşte să se facă ascultată de către bărbaţii pe care îi conduce în luptă şi care i se supun.
A participat la eliberarea oraşului Orleans (1429), asediat de englezi. După victoria de la Patay (iunie 1429), în încercarea de a cuceri Parisul în fruntea armatei, Ioana d’Arc a fost rănită la Poarta Saint-Honore (septembrie 1429).
După ce s-a vindecat, armata condusă de ea a eşuat la Charite-sur-Loire.
Răscumpărarea regească
Gelos pe imensa popularitate a Ioanei, Carol, care între timp a fost încoronat, cere încheierea unui armistiţiu cu englezii.
Convinsă că o astfel de împăcare anulează eforturile şi victoriile armatei franceze, plină de indignare, Ioana reîncepe lupta împreună cu puţinii ostaşi rămaşi alături de ea.
Se pune la cale o ambuscadă şi ea cade în mâinile contelui de Luxemburg, care o predă englezilor, în schimbul unei sume de răscumpărare ca pentru un rege.
Ticăloșia episcopului Cochon
Acum trebuia dovedit în faţa justiţiei că Ioana era, de fapt, o vrăjitoare.
Doar judecătorii bisericeşti aveau dreptul să se ocupe de astfel de cazuri. Episcopul Cochon s-a oferit să ducă la capăt această intrigă politică.
Ioana nu recunoaşte legitimitatea procesului şi apelează la Roma.
Împotriva legilor bisericeşti, tânăra eroină este ţinută într-o închisoare militară şi glasul ei nu poate ajunge la Roma.
Crucea de pe rug
Duşmanii triumfează şi o condamnă să fie arsă pe rug. Sentinţa este executată la Rouen, în ziua de 30 mai 1431. Ioana avea 19 ani.
Legată de un stâlp, având sub picioare rugul de lemne ce urma să fie aprins, cere să se aşeze o cruce în vârful stâlpului.
Actele procesului au fost revizuite între anii 1450-1456 şi nevinovăţia Ioanei – proclamată în mod solemn. Din toate părţile se porneşte un val de veneraţie faţă de tânăra eroină, cu suflet curat şi însufleţită de dragoste sinceră pentru dreptate şi adevăr până la sacrificiul suprem.
Între vieţile sfinţilor, viaţa Ioanei d’Arc este una dintre cele mai extraordinare şi mai incredibile.
Este prezentată ca o ţărancă simplă, fără şcoală, în fruntea unor trupe până atunci descurajate, înfrânge o armată călită în războaie, dărâmă bastioane, încoronează un rege şi sfârşeşte arsă pe rug.
Deşi misiunea ei a avut un sens politic, ea şi-a împlinit rolul fără a se lăsa contaminată de nedreptate şi neadevăr, de ură şi răzbunare.
Sursa: Agerpres
