Programul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, cu ocazia comemorării a 31 de ani de la Revoluţia Română:
Până în veacul al XVIII-lea locuitorii cartierului zis „Braşovul Vechi”, populat cu locuitori proveniţi din satele Ţării Bârsei, frecventau biserica „Sf. Nicolae”...
Medicul Emil Kraepelin a folosit termenul de boala Alzheimer pentru prima dată în anul 1910, deși Alois Alzheimer (foto) nu a pretins...
Dacii sacrificau porcul ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de...
După evenimentele din decembrie 1989, înfloriseră valutiştii, care ani buni au rezistat pe piaţă chiar şi după apariţia caselor de schimb. Cam...
Experienţa uriaşă dobândită alături de cele mai strălucite minţi din domeniul său, dar şi cunoaşterea posibilităţilor pe care le avea Republica Socialistă...
Sfântul Ignatie Teoforul se crede că a fost sirian de origine și că, înainte de convertirea să la creștinism, ar fi fost...
Valorile termice vor fi în general ușor mai mari decât cele climatologic specifice datei, mai ales în vest, centru și nord.
Ca să fie sigur că victimele sale nu au nicio șansă, Vasile Tcaciuc, de loc din Basarabia, își făcuse un topor ca...
Ziarul bulgăresc NOVI DNI din 9 octombrie 1935 relata, sub titlul “Guvernul român şi Dobrogea”, că la Constanţa se ţinuse o conferinţă,...
Pe 3 februarie 1924 murea, în Washington D.C, Thomas Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, căruia, în...
S-a născut la 19 decembrie 1915, la Belleville, Paris, cu numele de Edith Giovanna Gassion, fiind fiica unor artişti stradali.
După instalarea regimului comunist, la vârful Bisericii Ortodoxe Române, ca în toată societatea românească, se declanșează lupta pentru putere, încercându-se îndepărtarea Patriarhului...
Şi în 1989, la fel ca în anii precedenţi, propaganda comunistă a avut grijă să-i servească lui Nicolae Ceauşescu clasicele mesaje meşteşugite...
Sfântul Mucenic Bonifatie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian.