Britanicii au promis că vor returna pe sclavii negri eliberați, care în timpul războiului fuseseră încurajați să fugă în teritoriile britanice.
În practică, după câțiva ani, Regatul Unit a plătit Statelor Unite în schimbul libertății acestora suma de 350.000 de dolari.
Propunerea britanică de înființare a unei zone-tampon indiene în Ohio și Michigan a eșuat după ce coaliția indienilor s-a dezintegrat.
La 24 decembrie 1814, membrii echipelor de negociatori britanică și americană au semnat și parafat documentul care, odată ratificat de legislativele celor două țări, avea să pună capăt Războiului din 1812. Prin tratat, au fost eliberați toți prizonierii și s-au retrocedat toate teritoriile și vasele capturate.
Statele Unite au primit înapoi circa 40.000 km² de teritoriu, în zona lacurilor Superior și Michigan, în Maine, și pe coasta Pacificului.
Zonele ocupate de americani în Canada Superioară (actuala provincie canadiană Ontario) au revenit sub control britanic.
Vestea semnării tratatului a ajuns în Statele Unite după victoria americană în bătălia de la New Orleans și după victoria britanică în a doua bătălie de la Fort Bowyer, dar înainte a asaltul britanic asupra orașului Mobile, Alabama.
Au avut loc ciocniri între trupele americane pe de o parte și cele britanice aliate cu indienii de pe frontiera de pe fluviul, pe de altă parte, timp de mai multe luni după semnarea tratatului, inclusiv bătălia de la Sink Hole din mai 1815.
Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat tratatul în unanimitate la 16 februarie 1815, iar președintele James Madison a făcut schimb de documente de ratificare cu un diplomat britanic la Washington la 17 februarie; tratatul a fost proclamat la 18 februarie.
După unsprezece zile, la 1 martie, Napoleon a evadat de pe Elba, declanșând un nou război în Europa, și a obligat Regatul Unit să se concentreze pe amenințarea reprezentată de el.
Războiul
La 18 iunie 1812, președintele american James Madison, a semnat, după mari presiuni ale „Șoimilor Războiului” din Congres, declarația de război împotriva Regatului Unit.
Cu majoritatea armatei europene angajată în luptă contra lui Napoleon, Regatul Unit a adoptat o strategie defensivă.
Susținerea efortului de război a fost dificilă pentru americani din cauza nepopularității campaniilor, mai ales în New England, unde războiul era denumit cu dispreț „Războiul Domnului Madison”.
Înfrângerile suferite de americani în asediul Detroitului și în bătălia de la Queenston Heights au frustrat eforturile acestora de a cuceri Canada Superioară, și au ameliorat moralul britanicilor.
