Regele Carol al II-lea a manifestat o preocupare specială pentru dezvoltarea economică a României şi mai cu seamă pentru viaţa culturală.
În cartea „Monarchs I have met”, apărută la Londra în 1887, W. Beatty-Kingston vorbește despre Cuza-Vodă pe care l-a întâlnit la București în 1865.
Nicolae Iorga spunea, într-o conferință pe care a ținut-o în anii 1920, că mișcărilor pentru drepturile femeii „greșit li se spune acestor manifestațiuni: feminism”.
Dispunând în mod firesc de o viziune de ansamblu asupra situaţiei generale din ţară, Capitala a putut avea cu mult mai devreme ca alte oraşe presentimentul deznodământului din primăvara anului 1907, spunea Matei Ionescu în comunicare „Bucureștii în timpul răscoalelor țărănești din 1907”, din care cităm în continuare:
Regele Carol I l-a avut ca oaspete, într-o vizită privată, pe moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, între 27 și 30 iunie 1909.
Pe 7 decembrie 1919, Ideea Europeană scria despre faptul că guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod, instalat pe 1 decembrie, urma să semneze tratatul de pace:
C.Ş. Făgeţel era unul dintre cei doi redactori ai revistei săptămânale tipărită la Craiova, la editura Ramuri, Drum drept, condusă de Nicolae Iorga, care costa 20 de bani exemplarul, iar abonamentul anual era 10 lei, în ţară, şi 12 lei în străinătate. Revista apărea din 1905.
Când bucovineanul Aurel Onciul propunea intrarea românilor, cu România cu tot, în statul austriac, „confederație firească a micilor popoare amenințate”, Nicolae Iorga respingea cu ironie naiva recomandare și lămurea ce însemna pentru români România și cum i se putea asigura viitorul.
Nicolae Iorga a trecut examenul de bacalaureat în 1888 la Liceul Național din Iași, fiind primul pe Moldova, pentru că atunci toți absolvenții liceelor din Moldova dădeau bacalaureatul în fața comisiei din Iași.
„Numai boierii din alte vremuri învăţaseră naţia noastră cu astfel de largi danii, iar de la ei nimeni până la Jacques Elias, nici dintre urmaşii lor, nici din rândurile burghezilor bogaţi nu i-a imitat.
Când Nicolae Iorga a răspuns, în august-septembrie 1919, invitaţiei de a vizita Bucovina, a avut parte de mari manifestaţii populare de recunoștință. Expulzat din Bucovina în 1909 (vezi la finalul articolului facsimil din Tribuna), de către autorităţile austriece, pentru acţiunea sa naţională, Iorga se întorcea ca un biruitor.
