Academia Română i-a conferit titlul de membru de onoare (la 17 mai 1921) şi de preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (8 iunie 1930-5 septembrie 1940).
Pe plan extern, regele Carol al II-lea a încercat o politică de echilibru, în speranţa că va reuşi să îndepărteze pericolele care planau asupra României. Însă în 1940, evenimentele internaţionale, precum şi situaţia internă au dus la izolarea completă a României şi la pierderile teritoriale din acelaşi an.
La 4 septembrie 1940 a avut loc demisia guvernului prezidat de Ion Gigurtu, generalul Ion Antonescu a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar a doua zi, la 5 septembrie, regele Carol al II-lea a cedat generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii.
La 6 septembrie 1940, complet izolat politic şi compromis în ochii opiniei publice din cauza cedărilor teritoriale, Carol al II-lea transmite prerogativele regale fiului său Mihai (”Istoria României în date”).
Ultimul exil
Regele Carol al II-lea a părăsit România la 7 septembrie 1940 şi a locuit, pentru un timp, în Mexic şi Brazilia, pentru ca după 1947 să se stabilească în Portugalia.
S-a căsătorit cu Elena Lupescu în anul 1947. A murit la 4 aprilie 1953, la Lisabona, în urma unui atac de cord, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bisericii ”Sao Vicente”, alături de regii Portugaliei.
În urma demersurilor începute de Guvernul României la 18 decembrie 2002 pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale fostului suveran Carol al II-lea, acestea au fost aduse în ţară, în cadrul unui ceremonial militar şi religios, la 13 februarie 2003.
Proclamat Rege
La 8 iunie 1930 Parlamentul l-a proclamat pe principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940).
