Pe parcursul anului 1906, cel puţin, presimţirile şi avertismentele s-au rostit deschis de pe tribune publice şi de către oameni autorizaţi.
La sesiunea Academiei din martie 1906 doctorul C. I. Istrati declarase textual că satul românesc este un „vulcan”.
În tot cursul anului 1906 succesiunea avertismentelor a fost cu adevărat impresionantă.
Vintilă Brătianu scria despre „o cotitură a vieţii noastre publice” şi despre „un vânt puternic” ce „pare că suflă din nou în satele noastre”.
La 13 martie 1906, mişcarea din Piaţa Teatrului Naţionail condusă de N. Iorga – un adevărat început de rebeliune – era, în bună parte, opera studenţimii de origină ţărănească iar duşmanul ei declarat moşierimea cosmopolită.
În septembrie 1906 se ţinea un Congres al băncilor populare ai cărui participanți s-au adunat apoi, în sala Oppler, pentru constituirea unei organizaţii politice ţărăneşti, având ca organ de presă „Gazeta Ţăranilor” întemeiată la finele secolului al XIX-lea de C. Dobrescu-Argeş din Muşeteşti, judeţul Argeş.
Torente de sânge vor curge
Ca urmare a Congresului de la Oppler, gazeta publica la 7 octombrie un apel în care se scria textual:
,,O revoluţie spontanee se va produce, torente de sânge vor curge şi cine ştie ce se va alege de soarta ţării”.
Deşi apărea la Muşeteşti, sub conducerea lui Alexandru Vălescu – cumnatul lui C. Dobrescu-Argeş – totuși, după aderarea lui Vasile Kogălniceanu (foto) la mişcare, în 1905, şi mai ales după participarea activă a acestuia din urmă la Congresul de Ştiinţe Sociale şi la Congresul de la Oppler – gazeta avea legături sistemtice cu Capitala atât cu Vasile Kogălniceanu cât şi cu o întreagă reţea de încasatori şi vânzători de icoane „pentru jurământ”, ce proveneau de la călugărul Isaia Prescof cu locuinţa la schitul din strada Halelm, care le vindea omului de legătură al lui Kogălniceanu şi Vălescu, fiind apoi difuzate la ţară.
„Armele în pământ sau în pieptul călăilor”
Tot în octombrie 1906 apărea în ziarul socialist „România Muncitoare” un semnificativ desen, cu text, consacrat noului contingent care intra pe porţile căzărmilor: tatăl cerea asigurări fiului său – viitor soldat – că nu va trage în popor; finalul dialogului era : „Armele în pământ sau în pieptul călăilor”.
În aceeaşi lună Iorga publica binecunoscutul său articol „Ascundeţi ţăranii”.
Avertismentul, deşi în altă formă, era la fel de clar: „mâna pelagroasă… scrie pe pereţii auriţi ai sălilor de banchete un nou ,,Mane, Tekel, Fares” de amenințare ; … la un popas neaşteptat, răsare ca din fundul unui mormânt adânc şi negru, Avel sângerând, care-şi cere dreptatea în lumea lui Cain”.
„România muncitoare” făcea la 11 februarie 1907, cu alte cuvinte, aceeaşi prevestire: „… dacă lucrurile nu se vor îndrepta – și nu credem – vom intra curînd într-o perioadă de agitaţie, de revoltă şi de vărsări de sânge”.
Take Ionescu prevede răscoale
Între timp, ministrul de finanţe, Take Ionescu, declarase cancelarului Bullov, că prevede răscoale şi repetase aceeaşi temere lui A. von Kiderlen-Wachter, ministrul Germaniei la Bucureşti, şi prinţului Schomburg-Hartenstein, ministrul Austro-Ungariei.
Şi totuşi atunci când s-au petrecut evenimentele de la Flămânzi şi din zonele învecinate, nimeni nu a avut la Bucureşti sentimentul că deznodământul a sosit cu adevărat.
