Cuza-Vodă zugrăvit de un călător englez: „Fără credință, nescrupulos și de o stricăciune învederată”

 

În cartea „Monarchs I have met”, apărută la Londra în 1887, W. Beatty-Kingston vorbește despre Cuza-Vodă pe care l-a întâlnit la București în 1865.

„Foarte remarcabil, înzestrat de natură cu excelente calități, o înfățișare poruncitoare și o deosebită plasticitate de temperament”, el i-a părut englezului că posedă și un puternic simț al umorului, fiind unul dintre cinicii cei mai buni la inimă și mai plăcuți în societate pe care i-a cunoscut.

Însă adaugă că era „fără credință, nescrupulos și de o stricăciune învederată”.

„Oameni de bine” i-au spus că viitorul Domn a plecat la 17 ani de acasă, cu vărul său Alexandru Docan și un tutore, la Paris, de unde a fost rechemat pentru rele purtări.

Intrând la dorobanți, aceleași purtări l-au făcut să plece. Unchiul său l-ar fi pus judecător la Galați. La 1848 scapă la Galați din convoiul revoluționarilor exilați, mulțumită popularității care o avea acolo tovarășul său de politică și nenorocire Alexandru Moruzi.

Consulul englez Cunningham i-a strecurat pe un vas cu grâne cu destinația Marsilia.

„Un exemplu bătător la ochi de purtare stricată”

După amnistia dată de noul Domn Grigore Ghica, se întoarce în Moldova, dar tot ca „un exemplu bătător la ochi, de neocupație și de purtare stricată”. Vogoride, tot în viveur ca dânsul, îl face colonel și prefect de Galați.

Englezul arată apoi ce s-a petrecut în memorabilii ani 1858 și 1859.

În capul fosilei elefantului de la Iași s-ar fi depus actul alegerii lui Cuza de comitetul unionist și unii l-ar fi poreclit „Elephant Prince”.

Negri ar fi fost preferat, dar n-avea censul și nu voia să-l primească de la prieteni.

Alecsandri ar fi refuzat din „lipsă de vocație”.

Kogălniceanu „era din nenorocire, total imposibil pentru motive de ordine privată, asupra cărora, fiind el în viață, nu se poate vorbi”.

La biliard

Autorul descrie scena cu colonelul Pisoschi încuind, după o discuție zadarnică de două ceasuri, ușa odăii pentru a forța un rezultat: el propune pe „amicul său intim” Cuza, care ar fi pus, de fapt, în scenă lovitura de teatru.

Pe Cuza l-ar fi găsit jucând biliard la cafenea, și ar fi spus râzând: „Foarte bine, primesc. Poate, mai la urmă, să ajung un Domn tot așa de folositor ca oricare din voi”.

La 1865, Cuza îl primește pe englez „cu toată bonomia posibilă și amabilitatea neceremonioasă”.

Acesta scrie că ceasuri întregi a aflat de la Cuza „aventurile și experiențele lui sociale”, care i-ar fi spus cu „franchețe cinică” că „și-a bătut joc de oamenii și lucrurile din România”.

Însă, englezul nu poate trece peste marile realizări ale acestui „moldovean stricat și șiret”: „Pentru starea actuală a României în societatea națiunilor, ea e datoare sigur lui Cuza, mai presus decât orice alți oameni, vii sau morți. Lui i se datorește și liberarea ei finală și completă de reproșul de sclavie”.

Englezul susține că era la București, într-o odaie la Hotel Hugues, când a primit vestea detronării lui Cuza-Vodă.

El spune că l-a vizitat pe fostul Domn la Dobling, lângă Viena, „în vara anului 1867”. Ocupa două case vecine, cu soția lui, „o femeie sfântă”, dar, în cealaltă casă și cu mama celor doi copii ai lui, „la care petrecea cea mai mare parte din vreme”.

Sursa: Nicolae Iorga, O carte uitată despre România, 1930

 

Parteneri