Dar importanţa socială a testamentului lui Jacques Elias nu stă numai în aceea că el aminteşte tradiţiilor acestei ţări în ce priveste datoriile clasei avute faţă de obşte, ci şi faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face din banii săi şcoli, unde se vor primi elevii fără deosebire de naţionalitate. El a înteles că aceea ce lipseste ţării noastre este cultura răspândită în masele adânci populare şi de aceea n-a ezitat să renunţe la orice gând şi să dea acest mare exemplu de generozitate umană, pentru a se face mai multă lumină în sufletele fraţilor săi, pe pământul unde a trăit”, scria Nicolae Iorga în ziarul "Neamul Românesc" din 9 iunie 1923.
Iorga scria aceste rânduri la nici o lună de când se stingea, pe 14 mai, Jacques Elias, cel care, prin testamentul pe care îl întocmise la 2/15 decembrie 1914, îşi lăsase uriaşa avere Academiei Române.
Născut în Bucureşti la 1844 într-o familie bogată de evrei de rit spaniol, poliglot, Jacques Elias a fost pe tot parcursul vieții sale un mare filantrop. Un om cu credință în Dumnezeu și un geniu al economiei și finanțelor, s-a axat pe acumularea de venituri și dezvoltarea de industrii noi, inexistente până atunci în România, ca de exemplu cea a zahărului. Pe parcursul întregii vieți a crezut în disciplină, instruire continuă și muncă. Rezultatul acestui mod de gândire și de viață a fost acela că a putut lăsa moștenire poporului român, prin Academia Română, o avere colosală, printr-un testament genial, de o originalitate ieșită din comun, alcătuit în niște termeni juridici vizionari și aliniați orânduirilor internaționale, astfel încât nici comuniștii nu au putut anula sau modifica multe dintre clauzele sale.
Un indicator al dimensiunii donației ar putea fi acela că exploratorul, cercetătorul și omul de știință Acad. Grigore Antipa, delegat din partea Academiei Române să se ocupe de această moștenire colosală, a avut nevoie de o echipă și de mai bine de șase ani, pentru a inventaria riguros întreaga avere, aflată atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.
La înmormântarea lui Elias a participat întreg guvernul român din acele timpuri, iar Grigore Antipa spunea: "În numele culturii româneşti, Academia Română, recunoscătoare, vine să unească glasul ei cu cel al rudelor, prietenilor şi devotaţilor defunctului Jacques M. Elias, spre a se ruga pentru odihna sufletului său. Viaţa, sentimentele nobile şi patriotismul lui Jacques Elias merită într-adevar a servi de pildă tuturor cetăţenilor acestei ţări: a muncit fără odihnă pana la cele mai adânci bătrâneţi, a adunat ca o albină, fără a cheltui pentru sine decât strictul necesar unui trai de o modestie exemplară şi a destinat apoi tot fructul muncii sale realizarii unui măreţ ideal, care este înălţarea patriei, prin crearea de instituţii de cultură, de preferinţă de cultură practică şi înfrăţirea fiilor ei prin tovarăşie de muncă, de bucurie şi de suferinţă. Dormi în pace nobil binefăcator…".
Din testamentul lui Jacques M. Elias reiese că a avut doi fraţi care au murit la Viena, că nu a fost niciodată căsătorit şi că nu a avut copii. Însă a avut nepoţi din partea fraţilor. Un nepot a fost funcţionar superior în conducerea băncii Marmorosch Blank şi a avut doi fii care au fost admişi la Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila” din Bucureşti în toamna anului 1944, după abolirea interdicţiei evreilor de a studia în universităţi (numerus nulus). După absolvire, fiul mai mare, Iona (n. 1923, în Bucureşti, d. 17 iunie 2011, Tel-Aviv) a emigrat în Israel în 1959 în 1950, împreună cu soţia sa, Beatrice, medic ginecolog, unde şi-au schimbat numele de familie în Elian. Specializat în anestezie şi reanimare, dr. Iona Elian a făcut parte din grupa de comando a Mosad care l-a capturat în 1960 pe Adolf Eichmann la Buenos Aires.
