Raport al Ministerului român al Afacerilor Externe, nr. 05/14330, secret, cu privire la comerțul exterior și cooperarea economică a Iranului cu alte state
„Comerțul exterior al Iranului
O caracteristică a comerțului exterior al Iranului este lipsa de date statistice privind exporturile de țiței și produse petroliere, [mai ales] în ceea ce privește valoarea totală a acestor exporturi, deoarece aceste exporturi sunt gestionate direct de Consorțiul Internațional al Petrolului și, prin urmare, partea de venituri pe care Iranul o primește din industria petrolieră este menționată doar în balanța de comerț exterior a Iranului. Prin urmare, balanța de comerț exterior a Iranului este întotdeauna negativă, în timp ce balanța de plăți este de obicei pozitivă sau aproape egală.
a. Exporturi
În 1968, valoarea exporturilor iraniene (cu excepția țițeiului) a crescut cu 18% față de anul precedent, ajungând la 217,3 milioane de dolari.
Cea mai mare parte a exporturilor iraniene constă în produse tradiționale: covoare, bumbac, fructe uscate și proaspete, caviar. Exporturile de ciment au scăzut dramatic din cauza nevoilor interne ale Iranului.
b. Importuri
Valoarea importurilor în 1968-1969 s-a ridicat la 1.380 milioane de dolari, în creștere cu 14% față de 1967.
Importurile includ acele bunuri livrate cu împrumut și, ca urmare, nu afectează balanța comercială pentru 1968/1969.
Republica Federală Germania este furnizorul numărul unu de bunuri ale Iranului (21,6%), urmată de Regatul Unit și SUA.
Importurile din țările socialiste se ridică la 86 de milioane de dolari, urmând să crească la 200 de milioane de dolari până în 1972.
În prezent, autoritățile iraniene încearcă să diminueze diferența dintre importuri și exporturi în raport cu unele țări (Japonia, SUA, Germania de Vest, Marea Britanie, Iugoslavia). Concomitent, ele încearcă să pătrundă pe piețele externe și caută să dezvolte relațiile comerciale și de cooperare ale Iranului cu țările socialiste.
[…]
Raport al Ministerului român al Afacerilor Externe, nr. 05/03993, secret, cu privire la politica externă a Iranului și poziția sa față de principalele probleme internaționale
Dând o apreciere realistă a dinamicii internaționale, conducerea statului iranian a promovat în ultimii ani o politică externă independentă, bazată pe apărarea intereselor naționale ale țării.
Cu ocazia unui interviu recent acordat presei, șahul a declarat că „politica independentă a Iranului înseamnă că apărăm cât mai bine interesele țării noastre și ale națiunii. Nu ne reajustăm politica în funcție de interesele marilor puteri’.
Guvernul iranian încearcă să [folosească] politica sa externă pentru a asigura stabilitatea internă necesară pentru realizarea planului său de dezvoltare economică, folosind resursele naturale ale Iranului, în primul rând petrolul, în interesul său național. În plus, [guvernul iranian] caută să apere interesele Iranului în Golful Persic și să își extindă influența în Orientul Mijlociu.
În conformitate cu această politică, Iranul își dezvoltă cooperarea, în special în domeniul economic și tehnic, cu statele socialiste europene, reușind să obțină de la aceste țări împrumuturi în valoare de peste 1 miliard de dolari pentru perioada 1968-1972 și caută să mențină, în același timp, relații strânse cu țările occidentale.
În ciuda contradicțiilor cu aliații săi occidentali, Iranul continuă să fie legat de aceste țări prin CENTO, prin Tratatul de apărare reciprocă cu SUA, precum și prin Acordul cu Consorțiul Internațional al Petrolului, care se referă la cel mai important aspect al economiei iraniene.
Relațiile bilaterale
a. Relațiile cu țările socialiste
Iranul are relații diplomatice la nivel de ambasadă cu URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România și Ungaria.
În ultimii ani, Iranul a căutat să promoveze relațiile de prietenie cu aceste țări, pentru a contribui la consolidarea propriei sale independențe.
Șahul a efectuat vizite oficiale în URSS (ultima dată în septembrie 1968), România, Iugoslavia, Bulgaria, Polonia, Ungaria (în 1966), Cehoslovacia (1967). Prim-ministrul iranian a vizitat țara noastră (în 1966) și URSS (în 1967).
Iranul a fost vizitat de președintele Consiliului de Stat al României, de președintele Consiliului de Stat al Poloniei, de președintele Iugoslaviei, de președintele Prezidiului Adunării Naționale a Bulgariei, de președintele Consiliului de Miniștri al României, de președintele Consiliului Executiv Federal Iugoslav și de prim-ministrul sovietic.
În afară de tovarășul Nicolae Ceaușescu, în a doua jumătate a anului 1969 urmează să viziteze Iranul președintele Cehoslovaciei, președintele Consiliului Prezidențial al Ungariei, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice.
Evoluția pozitivă a relațiilor Iranului cu țările socialiste a fost afectată într-o anumită măsură de intervenția din Cehoslovacia (pe care Iranul o dezaprobă), care a făcut ca guvernul iranian să devină mai temător față de țările în cauză și să manifeste o suspiciune reînnoită mai ales față de URSS.
Guvernul iranian urmărește cu o anumită îngrijorare politica Uniunii Sovietice în Orientul Apropiat și Mijlociu, prezența sovietică în această regiune, care este văzută de Iran ca o continuare a politicii tradiționale a Rusiei de a-și extinde influența în Golful Persic.
Iranul nu are relații cu Republica Populară Chineză, Republica Democrată Vietnam, Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Democrată Germană. Cu Republica Democrată Germană, Iranul a avut relații comerciale până anul trecut, când a întrerupt aceste relații în urma unei declarații a ministrului de externe al RDG, Otto Winzer, care a luat partea Irakului în disputa cu Iranul privind Shatt-el-Arab (cu ocazia stabilirii relațiilor diplomatice între RDG și Irak).
