Armata României sărbătoreşte în fiecare an, la 23 iulie, Ziua Presei Militare.
La intrarea României în război, la sugestia medicului Carol Davila, inspectorul general al Serviciului Sanitar al armatei, primul ministru Ion C. Brătianu...
Stabilită ca zi a Forțelor Aeriene Române, 20 iulie reprezintă și ziua în care este sărbătorit Sf. Ilie Tesviteanul, aducătorul de ploi...
La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La...
Incidentul armat de la Putna din data de 6 iulie 1940 a fost o acțiune militară desfășurată în zona Mănăstirii Putna de...
S-a născut la 29 octombrie 1875, în castelul Eastwell, în comitatul Kent din Anglia, fiind fiica celui de-al doilea fiu al reginei...
Timp de 9 ani (vara/toamna 1949-mai 1958) a condus cel mai longeviv grup de rezistență anticomunistă, activ în zona Nucșoara. Prin sentinţa...
Grigore Cantilli, colonel și comandant al unității mai sus menționate, a participat în timpul Războiului de Independență la luptele de la Grivița,...
Pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică și Germania Nazistă au semnat Pactul Molotov-Ribbentrop de neagresiune care conținea un protocol adițional secret, cu...
Contraofensiva armatelor Puterilor Centrale începută în septembrie 1916 și ocuparea ulterioară a Bucureștiului au determinat, începând cu luna octombrie, exodul unei mari...
Muzeul Militar Naţional deţine una dintre cele mai importante colecţii de transmisiuni din Europa de sud-est. Acest patrimoniu, constituit de aparate telegrafice,...
Nicadorii au fost un grup de trei legionari, cunoscuţi pentru asasinarea prim-ministrului Ion G. Duca pe peronul gării din Sinaia. Numele provine...
Straja Ţării (cunoscută şi sub numele de Străjeria) a fost o organizaţie de tineret concepută şi patronată de regele Carol al II-lea....
Dictatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze...
În data de 9/22 iulie acțiunile militare au început cu un puternic bombardament de artilerie pe toată linia frontului Armatei a II-a....