Presa militară a apărut ca o necesitate, iar jurnalismul militar dintr-o vocație!
Prin tradiţie, în această zi sunt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat de-a lungul anului, misiunea de a fi vocea Oştirii, potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza își leagă numele de apariția ziarului Observatorul militar, reper pentru îndrumarea lumii și cetății militare.
La 23 iulie 1859, vedea lumina tiparului primul număr al publicaţiei „Observatorul militar – diaru politicu și scientificu”, la București, și așa a început povestea. Era primul periodic militar din Principatele Române și una dintre primele publicații militare din lume. Apariție o dată pe săptămână, scris pe 3 coloane, cu dimensiunea de 47×32 cm, având prețul de 28 sfanți, cu alfabet de tranziție iar redactori responsabili erau colonelul I. Voinescu și locotenent Grigore Lipoveanu, fiind tipărit la Tipografia C. A. Rosetti. Rolul și necesitatea acestui ziar au fost spuse în primul număr de colonelul I. Voinescu, care a scris un prospect.
S-au schimbat vremurile, s-au născut idealuri noi deci se schimbă și denumirea. Observatorul militar va deveni Glasul armatei, Apărarea patriei, Armata poporului, Armata României și, în final, se va întoarce la matcă.
Dar nu a fost singurul periodic militar.
Apreciată ca cea mai importantă publicație a armatei, apărută în timpul domnitorului Alexandru I. Cuza, cu o denumire provocatoare a fost România militară – azi Gândirea militară românească. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3663, din 1 ianuarie 1898, România Militară devine revista oficială a Marelui Stat Major, publicație cu apariție lunară, de format 16×22 cm, cu un număr variabil de pagini, 126 sau 136.
La câteva luni după sosirea în țară a viitorului rege Carol I apare foaia militară Luptătorul, o revistă cu o durată scurtă de viață (1866 – 1867), de format 20×28 cm, cu 16 pagini, sub redacția lui Grigore Cantili.
În 1877, vede lumina tiparului Revista armatei, ce a durat din 1877 până în 1914, de format 15,5×23 cm, cu 32 pagini.
Războiul de Independență produce ziare de propagandă: Resboiul, Dorobanțul, Ostașul.
Ziarul Resboiul a cărui redacție era găzduită la etajul Palatului Dacia din Bucureşti, construcţie aflată la intersecţia străzii Lipscani cu Podul Mogoşoaiei, prezenta în paginile sale texte şi gravuri ce redau aspecte de pe frontul de la sudul Dunării, precum şi figuri ale eroilor căzuţi în lupte. Resboiul a apărut în perioada 1877 şi 1902 la Bucureşti, sub redacţia lui Gr. H. Grandea şi condus de tipograful I. Weiss.
Ziarul Dorobanțul a avut o viață scurtă, doar de 2 ani, fiind mai arțăgos și combativ decât Resboiul. Mare parte din gravuri – inclusiv cea din pagina de titlu – au fost realizate de către gravorul care semnează Reis. Gravuri deosebit de reuşite sunt cele în care sunt prezentate momente din campania din Balcani – arestarea unor spioni turci, ajutorarea populaţiei bulgare de către trupele româneşti, imagini din focul bătăliilor.
Ziarul Ostașul apare între anii 1880-1883 sub conducerea locotenent-colonel S. P. Scheletti, cu o apariție bisăptămânală, format mare cu 4 pagini.
Statutul obținut de armată după Războiul de Independență a dus la apariția mai multor ziare și reviste. S-au publicat și tipărit reviste militare de armă: Revista artileriei, Revista infanteriei, Revista geniului, Revista cavaleriei, Revista sanitară militară, Revista administrației și intendenței, dar și ziare ale veteranilor de război: Veteranul, Virtutea militară.
Ca un paradox al vremurilor de atunci au apărut ziare civile cu denumire de inspirație militară: Baioneta (ziar independent îndreptat contra guvernului Brătianu), Torpila, Trompeta, Lupta, Sentinela, Frontul, Scut și armă.
Perioada liniștită care a permis dezvoltarea României este tulburată de zăngănitul armelor, nori negrii se adună deasupra Europei și lumii. Începe primul război mondial, România are doi ani de neutralitate și doi ani de front. Apar ziare și reviste militare care au orientare antirăzboinică: Săptămâna războiului, Războiul nostru, Războiul popoarelor, Viitorul țării, Ștafeta, Santinela română, Revista tranșeelor (1916-1918), Patrula.
Primul cotidian al armatei române apărut pe front (cum se spune) a fost România – organ al apărării naționale. Editat de Marele Cartier General în perioada 2 februarie 1917 – 20 martie 1918 cu locotenentul în rezervă Mihail Sadoveanu drept director şi Octavian Goga, redactor-şef. A avut un tiraj mare (peste 30000 exemplare) și distribuit gratuit soldaților. Ziarul a fost suspendat de guvernul Marghiloman la presiunea germanilor. În paginile ziarului au publicat: Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Minulescu, Radu R. Rosetti, etc.
In același spirit a apărut și ziarul În Carpați, inițiat de viitorul mareșal Alexandru Averescu și destinat exclusiv soldaților din subordinea sa, încetând după câteva numere.
A apărut la Kiev ziarul România Mare, 1917-1918 editat de Corpul voluntarilor români din Austro-Ungaria, la care au colaborat Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, dar și Nicolae Iorga, articolele lui erau pătimașe, ca atare mai dure.
Din cenușa primului război s-au născut publicațiile: Pregătirea (director Gheorghe Brăescu), Ilustrațiunea armatei, Apărătorii patriei: revista ostașilor, plugarilor și muncitorilor, Cultul eroilor noștri (1920-1925) transformată în România eroică (1923-1935) apărută sub egida Reginei Maria, trimestrială, format 21×27 cm.
Al doilea război mondial a dus la apariția ziarelor și revistelor de propagandă. Erau publicații militare care elogiau armata română în războiul din est: Bravii din Caucaz, Soldatul, Sentinela, Ecoul Crimeii, Gazeta Ostașului.
Ziarul Sentinela (1939-1944) a fost o publicație de format mediu cu 8 pagini, cu apariție săptămânală, doar duminica, al cărui redactor șef a fost scriitorul căpitan Ion Valerian.
Au existat publicații care elogiau vitejia soldaților români dar și curajul celor din spatele frontului (populația civilă): Viața ostășească, Armata, Sburătorii României, Dreptatea – informator periodic al luptărorilor din războaiele 1913, 1916-1919 și 1941-1945, Cazarma, Luptătorul etc.
Prizonieratul este un amintire dureroasă, cei care au scăpat cu viață au scris foarte puțin despre experiența trăită. Timpul stă pe loc, trecutul există și îi ține în viață, iar viitorul aproape nu există. Astfel a apărut literatura prizonierilor, o pioasă amintire pentru cei care au trecut prin calvarul lagărelor: Crinul Drenovo (Bulgaria, apariție săptămânală), Revista lagărului (Germania, apariție săptămânală). Cele mai numeroase sunt revistele prizonierilor români din armata austro-ungară, care luptau încă de la început, din 1914: Soldatul Moldovan, Glasul Bucovinei, Gazeta Transilvaniei (prizonierii români din Siberia), Neamul (Siberia), Nistrul, Ardealul, Neamul românesc (ofițerii români din Italia), Vestitorul (lagărul Irkutsk).
A trecut războiul, s-a schimbat puterea și ca atare apar alte provocări. Presa militară suferă și ea profunde transformări, la început dure (1946-1965) apoi ceva libertate (1965-1972) și iar constrângeri (1972-1989).
Primul număr al revistei Armata apare în 1947, iar editoralul oferea direcţiile generale de acţiune în vederea transformării armatei regale române într-una „populară“, crearea unei armate după modelul sovietic. Alte publicații militare asemănătoare: „Înainte”, „Imagini militare”.
O viață lungă, și o dorim cât mai lungă, a avut și revista Viața armatei, apoi Viața militară. O revistă deosebită, o revistă de cultură și artă și, foarte important, o revistă respirabilă (nu avea aer de cazarmă) și specială, Viața militară a fost mult timp un loc de întâlniri cu mari personalități ale vremii: scriitori, artiști, sportivi, oameni de știință. O revistă colorată, și la propriu și la figurat, o revistă cu viață care trăia prin oameni și pentru oameni.
Să nu uităm de presa audio. În decembrie 1937 se difuzează prima emisiune militară la radio: Ora premilitară. Emisiunea se difuza duminica, între orele 16:00 – 16:25, însă în funcție de necesități ora și ziua difuzării se mai schimbau. A fost difuzată până în 1940. În iunie 1940 devine
Ora ostașului, difuzată duminica între orele 11:30 – 12:30. Emisiunea s-a mai numit pentru puțin timp Ora armatei, titulatură care avea să revină mai târziu. La radio Antena Satelor, în fiecare sâmbătă este difuzată emisiunea Feciori la oaste.
În august 1968, este lansată prima emisiune militară de televiziune, De strajă patriei, devenită azi Pro Patria.
Autori text:
Muzeograf Minodora Constantin
Bibliotecar Teodora Manole
