În mijlocul nemulțumirilor existente, l-a Iași s-a încercat o lovitură de stat pentru ruperea unirii cu Țara Românească.
Moruzi propunea proclamarea cumnatului său ca domn al Moldovei, dând asigurări că avea sprijinul Rusiei și al Porții.
Ieșenii trebuiau toți să-l urmeze căci altfel vechea capitală își pierdea din însemnătate. Garnizoana, regimentul 5 de linie, alcătuită din moldoveni adepți ai lui Cuza-Vodă nu avea să se opună.
Un comitet prezidat de Nunuță Roznovanu, dar dirijat de Constantin Moruzi, a luat grabnic ființă.
Cocoana Marghiolița primește comitetul
La 2 aprilie 1866, cocoana Marghiolița (foto), prevenită de ginerele ei, a primit comitetul, poruncind fiului să accepte Domnia.
A doua zi, mitropolitul Calinic Miclescu a fost pus în fruntea grupurilor organizate de Toderiță Lățescu și formate mai ales din lipovenii din Păcurari și ciurchenii din Tătărași.
La Iași se aflau locotenenții domnești Nicolae Golescu și Lascăr Catargiu.
Golescu s-a adresat consulatului rusesc, printr-o scrisoare, semnalând intrigile lui Moruzi, pe care prefectul poliției îl invitase să plece peste Prut.
Dar Moruzi i-a răspuns că în acel moment „nu poate să renunțe a ajuta pe cumnatul său la îndeplinirea planurilor politice pe care le urmărește, prevăzând o mare vărsare de sânge”.
Prințului i s-a dat termen de a părăsi țara până pe 2 aprilie, ora 3 după amiaza, ceea ce n-a avut de gând să facă, răspândind prin Iași manifeste.
Mulțimea, strânsă a doua zi în fața Mitropoliei și a caselor Roznovanu, trebuia să pornească spre Palat.
Prințul Moruzi, Roznovanu, Lățescu, frații Aslan, Inge Rober, Cocriță Kazimir și alții îl înconjurau pe mitropolit.
Generalul Davila a poruncit mulțimii să nu mai înainteze. O salvă i-a împrăștiat pe răsculați.
Toți liderii au fost arestați, afară de Lățescu și Moruzi. Ultimul era de nerecunoscut pentru că purta îmbrăcăminte după moda evreilor. A plecat în exil pentru a treia și ultima oară.
Mitropolitul și ceilalți rebeli au fost grațiați de principele Carol, printre ei și scriitorul G. Asachi, cunoscut ca autonomist, care după aceea i-a dedicate o poezie noului Domnitor.
La 1848
Născut în 1816 la Constantinopol, Constantin Moruzi mai fusese izgonit din Moldova în anii 1848 și 1854.
El făcuse studiile la Munchen, la două facultăți. Vorbea franțuzește mai bine decât un francez și era neîntrecut în cunoașterea legislației și un om de o frumusețe rară. Spunea despre el: „Așa frumusețe se naște o dată la o sută de ani”.
A luat parte la revoluția din 1848. Fiul său, Dimitrie Moruzi, publică în romanul „Pribegi în țara răpită” biografia romanțată a tatălui, care era să fie otrăvit de trei ori de oamenii lui Mihail-Vodă Sturdza.
Supus rus, Constantin a fost expulzat, împreună cu soția, peste Prut.
La 1854
Mihail-Vodă Sturdza părăsește țara și prințul Moruzi se întoarce la Iași, unde Domn ajunsese Grigore Ghica, prietenul său din copilărie, dar și rivalul în viața romantică a timpului.
Câțiva ani mai târziu Constantin se ceartă cu Domnul din cauze politice și amoroase.
Ghica îl declară agent al rușilor și, pe vremea războiului Crimeii, la 1 noiembrie 1854 i se dă un termen de șase zile să părăsească Moldova.
Constantin Moruzi a murit subit, la 26 februrie 1886, pe când încerca să facă o pasiență. Ultimele cuvinte i-au fost: „Ce porcărie!”.
Le-a spus în franțuzește, căci în această limbă vorbea, în calitate de șambelan al Curții Imperiale, revoluționarul, nepot și strănepot de Domni, cu sânge fanariot.
