Susținător al democrației și al pluralismului politic
Născut pe 3 octombrie 1889 la Hamburg, Carl von Ossietzky avea să devină un adevărat susținător al democrației. Studiul la prestigioasa școală Rumbaumsch i-a deschis acestuia calea spre o carieră de jurnalist, chiar dacă nu a reușit să își finalizeze studiile liceale. Încă din tinerețe s-a dovedit a fi un critic al împăratului german Wilhelm al II-lea, din cauza militarismului din societatea germană.
Începând cu anul 1913, a început să se definească ca fiind pacifist, iar în același an avea să fie condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a criticat în mod public un abuz al ofițerilor germane asupra unor civili.
În timpul Primului Război Mondial Ossietzky a fost trimis pe Frontul de Vest, iar experiențele l-au determinat să definească conceptul de război ca fiind „un omor dirijat și organizat” și mai târziu, în timpul Republicii de la Weimar, a devenit cunoscut ca un susținător al democrației și al pluralismului politic.
Jurnalistul, martor al ororilor din timpul Marelui Război, a scris un articol în ziarul Die Weltbühne prin care scotea la iveală planul Ministerului Transporturilor german de a constitui o „Direcție M” împreună cu Lufthansa, având scopul de a construi în secret o forță aeriană. Această decizie încălca în mod direct prevederile Tratatului de la Versailles.
Articolul i-a adus condamnarea pe 23 noiembrie 1931 la un an și jumătate de închisoare pentru trădare de patrie și spionaj.
„Toți soldații sunt niște ucigași”
Bărbatul a beneficiat de o amnistie pe 22 decembrie 1932, după ce petrecuse 227 de zile în închisoare, însă a refuzat să ignore avertismentele prietenilor și să părăsească țara. În noaptea de 28 februarie 1933 clădirea Parlamentului german din Berlin a fost incendiată, iar din cauză că a fost observat în zona respectivă cu o noapte înainte, acesta a fost arestat și trimis pe 6 aprilie 1933 lagărul de concentrare Sonnenburg, iar mai apoi, anul următor, a fost dus la lagărul Esterwegen de lângă granița cu Olanda.
Personalități publice precum Albert Einstein, Thomas Mann și Willy Brandt au încercat fără succes să influențeze decizia autorităților și să îl elibereze.
Guvernul german nu i-a permis lui Ossietzky să meargă la Oslo pentru a-și ridica premiul
Hermann Göring s-a întâlnit personal cu acesta și i-a promis că îl eliberează și îi oferă o pensie pe viață de 550 de mărci pe lună în schimbul unei declarații că nu dorește să-i fie decernat Premiul Nobel pentru Pace (pentru că începuse să se discute despre această opțiune a Comitetului Nobel) și că nu va mai activa ca pacifist împotriva Germaniei, însă Carl von Ossietzky a refuzat.
Bărbatul a primit în 1936 Premiul Nobel pentru Pace pentru anul precedent, deși câteva ziare norvegiene conservatoare scriseseră că decizia de a decerna premiul unui deținut este o acțiune anti-germană, chiar urmașii lui Alfred Nobel au depus un protest, iar Regele Haakon al VII-lea nu a participat la ceremonie, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată până atunci.
Ministrul Propagandei, Joseph Goebbels, a descris decizia Comitetului Nobel ca fiind “o nerușinare”, în timp ce Adolf Hitler a interzis cetățenilor germani să mai primească astfel de premii.
Sfârșitul și l-a găsit pe 4 mai 1983 într-un spital din Berlin, din cauza tuberculozei, în timp ce se afla sub custodia poliției naziste, iar la înmormântarea lui nu au fost prezenți decât văduva lui, Maud Lichfield-Woods, medicul, care îi devenise prieten, însoțit de soția sa, și doi ofițeri din Gestapo.
