Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2009 își amintește cum a fost tratată de Securitatea română
Herta Müller a primit premiul Nobel al literaturii pentru că a descris „peisajul celor lipsiți de libertate” în romane care demonstrează „concentrarea poeziei și franchețea prozei”. Născută în România, autoarea a fost amenințată cu moartea deoarece a refuzat să devină informator al Securității lui Nicolae Ceaușescu. În cele din urmă, autoarea a emigrat în Germania. De la romanul Hertzier (publicat în Marea Britanie sub titlul The Land of Green Plums), în care descrie povestea unui grup de tineri români care trăiesc sub regimul lui Ceaușescu, până la Atemschaukel (Tot ce am cu mine), Müller revine mereu la subiectele exilului și dictaturii în romanele sale.
În cadrul târgului de carte de la Leipzig, autoarea a declarat că, în timp ce scria cărți, inclusiv cartea sa de debut, colecția de povestiri Niederungen (Nadirs), care a fost cenzurată în România, se întâlnea cu corectorul său german în pădure pentru a evita să fie descoperită.
„Pentru ca nimeni să nu mă poată asculta, mergeam întotdeauna în pădure și corectam acolo”, a relatat în fața publicului, potrivit unei agenții de presă germane. „Eu eram o tânără autoare de la capătul lumii, iar ea era o mare corectoare din centrul lumii – din Germania”.
Presiunea Securității în viața artistică
În cadrul conferinței pe care a susținut-o, Müller a povestit în detaliu momentul în care Securitatea a obligat-o să semneze un document în care o descria drept colaboratoare.
„M-a făcut proastă, a spus că sunt o evazionistă și o târfă, la fel de coruptă ca o cățea rătăcită”, a spus Müller. „Fără să stau jos, am scris ceea ce mi-au dictat: numele meu, data nașterii și adresa. Apoi, că nu voi spune nimănui despre cele întamplate, oricât de apropiat ar fi un prieten sau o rudă, că eu… și apoi a venit cuvântul teribil: colaborez – colaborez. În acel moment am încetat să mai scriu”.
Ea i-a spus bărbatului că „nu îi stă în caracter să scrie așa ceva”.
„Cuvântul „caracter” l-a făcut pe omul de la Securitate să devină isteric”, a spus ea. „A rupt foaia de hârtie și a aruncat bucățile pe podea. Apoi, probabil că și-a dat seama că va trebui să îi arate șefului său că a încercat să mă recruteze, pentru că s-a aplecat, a luat resturile și le-a aruncat în servieta sa. Bărbatul a oftat adânc și, învins, a izbit vaza cu flori de perete. În momentul în care s-a spart, a făcut un zgomot de măcinare, ca și cum aerul ar fi avut dinți. Cu servieta la sub braț, a spus încet: „O să vă pară rău, o să vă înecăm în râu”. Mi-am spus ca pentru mine însumi: „Dacă semnez asta, nu voi mai putea trăi cu mine și va trebui să mă descurc de una singură”.
În cadrul târgului de carte de la Leipzig, Müller a vorbit despre modul în care literatura a ajutat-o să părăsească satul în care s-a născut, lăudând scrierile autorului austriac Thomas Bernhard.
Nu îi este dor de țara în care s-a născut
Autoarea a spus că România este, pentru ea, o țară pe care nu o urăște, dar nici nu îi este dor.
„Pământul se simte la fel oriunde. Dacă calc pe pământ românesc, nu mă mănâncă tălpile nici de durere, nici de plăcere”, a răspuns scriitoarea la întrebarea despre cum se simte când calcă pe pământ românesc. „Desigur, România este țara în care am trăit peste 30 de ani, nu este o țară oarecare, pentru că este legată de biografia mea. M-am îndepărtat de România pentru că a trebuit să o fac. Când am plecat din România, Ceaușescu a rămas la putere încă trei ani, iar eu am continuat să primesc amenințări cu moartea chiar și la Berlin. Nu puteam să vin aici, așa că am scăpat de dorul de casă și nici măcar nu am avut vreodată ideea de a suferi de dorul de casă. Am spus: „M-au dat afară, am trântit ușa”. A fost ceva reciproc”.
Scriitoarea și-a amintit, de exemplu, că în momentul în care a fost interogată de poliția secretă s-a simțit foarte singură și abandonată de colegii ei români.
„Cea mai mare problemă atunci când ești urmărit de un regim este singurătatea. Toată lumea se teme că ar putea fi văzută cu tine și să intre în vizorul mașinii de represiune. Am fost trădată de mii de ori de oameni foarte normali, de colegi de-ai mei. Dar, într-un fel, aparțin acestei țări. Și acesta este un proces foarte normal și rațional. Nu sunt sentimentală, nu urăsc, dar văd lucrurile așa cum au fost”, a declarat autoarea.
