Zaharia Stancu îl provoacă la duel pe Petru Comarnescu. Cavalerii de Curlanda

 

În vara lui 1932, în grădina casei lui Mac Constantinescu şi a Floriei Capsali, la inițiativa lui Petru Comarnescu, se punea bazele grupului Criterion.

Petru Comarnescu a propus atunci să organizeze la Fundaţia Carol I un ciclu de conferinţe-simpozion, fie despre câteva mari personalităţi contemporane, fie despre o serie de probleme actuale.

Criterion

Printre membrii fondatori – nucleul noii grupări s-a desprins din gruparea Forum – se regăseau Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Dan Botta sau Paul Sterian.

Se vor alătura şi alţi intelectuali în următoarele săptămâni şi luni.

Foarte puţini din elita tinerei generaţii vor decide să nu participe la acţiunile Criterion.

Orientarea ideologică și domeniul de manifestare publică nu erau relevante, unii erau de stânga, alții de dreapta, unii erau plasticieni, alții erau sociologi sau ziariști.

Fiecare subiect era tratat de mai mulţi vorbitori, cu viziuni şi perspective diferite.

Conferințele organizate de Asociația Criterion au avut un mare impact asupra publicului vremii.

Din cauza subiectelor sensibile abordate, ele au intrat în atenția guvernanților, mai ales după greva de la Atelierele Grivița din februarie 1933.

Criterion s-a constituit sub denumirea Asociaţia de arte, litere şi filosofie Criterion şi a activat public între 13 octombrie 1932 şi 11 decembrie 1933.

Petru Comarnescu

Solid om de cultură, Petre Comarnescu era cunoscut prin eseurile sale de istoria și filosofia culturii, istoria și critica de artă.

Licențiat al Facultăților de Drept și Filozofie și Litere din București, cu un doctorat în filozofie susținut în 1931 la Southern University din Los Angeles.

Camil Petrescu îl considera șef al generației sale strălucite, Barbu Brezianu îl numea heraldul ei, în timp ce Mircea Eliade îl califica drept magul acesteia.

Gelozia Floriei Capsali

În cele din urmă nu nu autoritățile vor pulveriza Grupul Criterion, ci un scandal de homosexualitate.

Neașteptatul succes al spectacolului de dans la Operă interpretat de Gabriel Negri stârnește invidia fostei sale profesoare, Floria Capsali.

Ea insinuează, spune Mihai Chiper în cartea sa „Pe câmpul de onoare. O istorie a deulului la români”, în fața ziariștilor că Negri interpretase piesa prin prisma unui pederast și acreditează zvonurile privind moravurile unora din Grupul Criterion.

De aici, suspiciunea este proiectată asupra tuturor criterioniștilor.

În programul spectacolului lui Gabriel Negri se regăseau texte de Mircea Vulcănescu și Petru Comarnescu, pretext pentru „Credința” să publice o notă a lui Zaharia Stancu (foto) despre încurajarea homosexualității la Criterion.

În memoriile sale, Mircea Eliade nu vorbește de bine cunoscuta, în epocă, homosexualitate a lui Petru Comarnescu, ținta principală a întregii campanii duse „Credința” condusă de Sandu Tudor, unde redactor era Zaharia Stancu.

Acuzația lui Zaharia Stancu

Potrivit lui Zigu Ornea, în „ Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”, Zaharia Stancu, redactor la „Credinţa”, dusese o campanie împotriva politicianului Manolescu-Strunga.

Fiica politicianului era logodită cu Comarnescu. Acesta din urmă fireşte că riposta.
În replică, Stancu l-a acuzat în „Naţiunea Română” că e homosexual.

Cei doi au polemizat.

Stancu l-a provocat la duel pe Comarnescu, care a refuzat provocarea. „Credinţa” s-a folosit de incidentul spectacolului dat de Negri, acuzându-i de homosexualitate pe Negri.

Vulcănescu și Comarnescu, plus Al.Cr. Tell. Vulcănescu Vulcănescu, indignat, s-a dus la redacţia gazetei pentru a-l bate pe Zaharia pe Stancu.

A fost, acolo, o încăierare, terminată prin evacuarea, cu poliţia, a lui Vulcănescu.

A urmat o violentă campanie a „Credinţei”.

Atunci a lansat Zaharia Stancu expresia „cavalerii de Curlanda”. Campania convenea Credinţei, iar tirajul ei a crescut sensibil.

Mircea Eliade crede, în Memorii, că Ministerul de Interne îmboldea „Credinţa” pentru că era interesat în compromiterea Criterionului. Ipoteza nu e deloc de ignorat.

Curios e că Sandu Tudor, poet religios şi teolog ca pregătire (va sfârşi, ca monah, în deceniile de după 23 august 1944), s-a putut coborî până la astfel de suburbane atacuri, invectivîndu-şi colegi stimaţi de generaţie.

Într-un articol din 13 decembrie, Sandu Tudor scria:

„Abia acum ne dezvăluie toată nemernicia scârnavă din inima lor de neîmpliniţi, de masturbaţi, de invertiți.
Strig în văzul tuturor acestei generaţii, în preajma a treizeci de ani, în lături, pentru că sunteţi farsori, sterpi şi vicioşi până în măduva oaselor, mediocri şi nevropaţi…
Criterionul vostru poartă pe piedestal un homosexual dansând”.

Încăierarea de la „Corso”

A fost şi o încăierare cu directorul „Credinţei” la cafeneaua „Corso”. Campania a continuat toată luna ianuarie 1934.
Agresaţii l-au dat în judecată pe Sandu Tudor.
Aceştia au câştigat procesul, sentinţa obligând „Credinţa” să insereze în paginile ei decizia tribunalului.
Gazeta lui Sandu Tudor s-a conformat, publicînd ştirea pierdută undeva, în paginile unui număr.
Dar dezastrul Criterionului s-a produs. Foşti colegi şi prieteni nu-şi mai vorbeau sau se repudiau…