Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > 35 de ani de la moartea marelui intelectual român care a preferat lagărul decât să se dezică de Mișcarea Legionară
Articole online

35 de ani de la moartea marelui intelectual român care a preferat lagărul decât să se dezică de Mișcarea Legionară

Pe 22 aprilie 1986, Mircea Eliade murea în SUA, la vârsta de 79 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Universității Chicago.

Se născuse la 9 martie 1907, în Bucureşti. A învăţat la Liceul Spiru Haret din Bucureşti (1917-1925) şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1925-1928). Şi-a completat studiile la Universitatea din Calcutta (1928-1931).

Istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade a colaborat, încă din anii de liceu, cu proză fantastică şi articole ştiinţifice în publicaţii ca „Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor”, unde a debutat, în 1921, cu povestirea fantastică „Cum am găsit piatra filosofală”.

În anii studenţiei, a colaborat la Revista Universitară şi la ziarul Cuvântul.

A obţinut doctoratul în filosofie, cu teza „Istorie comparată a tehnicilor Yoga”, în 1933.

Perioada petrecută în India i-a marcat decisiv existenţa şi opera. Aici i-a cunoscut pe marele profesor Dasgupta şi pe filosoful şi poetul Rabinddranath Tagore.

Începând cu 1933, a fost profesor asociat de filosofie la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut cursuri de filosofia şi istoria religiilor.

În 1933, a inaugurat un curs despre „Problema răului în filosofia indiană”.

În anul 1937, a fost ales deputat în Parlamentul României pe listele partidului Totul pentru Ţară, fiind arestat în 1938 şi închis în lagărul de la Miercurea Ciuc pentru că a refuzat să se dezică de Mișcarea Legionară.

În 1940, a fost numit ataşat cultural pe lângă Ambasada României din Londra, fiind transferat, în 1941, la cea din Lisabona, unde a rămas până în 1944.

Din 1945, s-a stabilit la Paris, unde a predat, la Ecole Pratique des Hautes Etudes, un curs liber pe teme de istoria religiilor. Între 1945 şi 1957, a predat şi la Sorbona.

În 1957, a fost invitat să susţină o serie de prelegeri la Universitatea din Chicago, devenind profesor titular de istoria religiilor, iar din 1962, „distinguished service professor”.

Preocupat încă din tinereţe de studiul variatelor forme ale religiei, Mircea Eliade a fost atras iniţial de religiile Indiei antice, apoi de şamanism, de semnificaţia mitului primitiv, de morfologia sacrului şi de istoria credinţelor religioase.

Opera sa ştiinţifică şi religioasă cuprinde studii, lucrări, eseuri, rezultate în urma cercetărilor sale asupra religiilor lumii.

Este recunoscută pe plan mondial ca una dintre cele mai importante contribuţii contemporane, fiind indispensabilă oricărei analize temeinice a fenomenului religios.

Printre lucrările sale reprezentative în acest sens, se numără: Introducere în filosofia Yoga (1930), Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne (1936), Elemente pre-ariene în hinduism (1936), Mitul reintegrării (1942), Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943), Techniques du Yoga (1948), Le Mythe de l’eternel retour (1949), Tratat de istoria religiilor (1949), Le chamanisme et les techniques archaiques de l’extase (1951), Images et symboles (1952), Le Yoga. Imortalite et liberte (1952), Traite d’histoire des religions (1953, 1964, 1974), Mythes, reves et mysteres (1957), Naissances mysthiques (1959), The Sacred and the Profane. The Nature of Religion (1961), „Aspecte ale mitului” (1963), „De le Zamolxis a Gengis Khan. Etudes comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l’Europe Orientale (1970, apărută şi în limba română, în 1980), La nostalgie des origines (1972), Istoria religiilor din 1912 până în zilele noastre (1973), Occultism, Witchraft and Cultural Fashions. Essays in Comparative Religions (1976), Istoria credinţelor şi ideilor religioase (3 vol., 1981-1988, reeditată în 1992).

Printre scrierile sale de beletristică, pot fi amintite: Isabel şi apele diavolului (1930), Maitreyi (1933), Întoarcerea din rai şi Lumina ce se stinge (1934), Huliganii (I- II, 1935), Domnişoara Christina (1936), Şarpele (1937), Nuntă în cer (1938), Secretul doctorului Honigberger şi Nopţi la Serampore (1940), Noaptea de Sânziene (1955); Nuvele (1963), Pe strada Mântuleasa (1968), La ţigănci (1969), În curte la Dionis (1977). În dramaturgie, s-a remarcat cu Iphigenia şi Coloana nesfârşită.

Mircea Eliade şi-a scris opera literară, chiar şi după stabilirea în străinătate, numai în româneşte, argumentând într-un interviu: „scriu în limba română, limba în care visez”.

În 1960, împreună cu Ernest Junger, a publicat revista Antaios, care a apărut la Stuttgart, iar în 1961, la Chicago, periodicul universitar History of Religions.

În 1937, a fost distins de Societatea Scriitorilor Români cu premiul I pentru ediţia critică în două volume intitulată „B. P. Hasdeu – Scrieri literare, morale şi politice”.

A fost membru al Academiei americane de Ştiinţe şi Arte (1966) şi al academiilor de ştiinţe din Belgia şi Marea Britanie.

Din 3 iulie 1990, este membru titular post-mortem al Academiei Române.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi din lume, printre care cele din Washington, Yale, La Plata, Chicago. A fost distins cu Premiul Bordin al Academiei Franceze şi cu Legiunea de Onoare (1978).

Sursa: Agerpres

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola