Vestea armistițiului în refugiu. Wilson a declarat public că va susține dreptul României de a-și unifica tot poporul într-o singură țară
„Bicaz
Joi, 25 octombrie/ 7 noiembrie 1918
[…]
Am hotărât că trebuie să plec duminică, nu mai puteam suporta! Evenimentele sunt prea captivante și totul se întâmplă atât de repede încât cred că Germania va cădea în genunchi. Este abandonată de toți, iar frontierele din sud rămân deschise după capitularea Austriei. Pe frontul de vest, armatele aliate continuă să avanseze. O parte din trupele noastre au fost chemate în Bucovina pentru a menține pacea. Din toate părțile, românii se declară liberi să formeze o singură națiune. Visul României Mari pare să devină realitate, este atât de neașteptat încât abia îmi vine să cred. M-am obișnuit atât de mult cu dezastrul și cu necazurile încă de la începutul războiului, încât nu mă pot obișnui cu ideea că, în sfârșit, a venit și vremea noastră! Am crezut întotdeauna în victoria finală a Aliaților, am fost unul dintre cei care nu s-au îndoit niciodată de ea, dar nu m-am imaginat niciodată cu aura vizionară a realizării „marelui ideal românesc”.” […]
„Indiferent dacă visul meu se va împlini sau nu, cu arma în mână, trebuie să rămânem alături de Aliații noștri până la sfârșit. Germania pare să cedeze prea repede – poate că există un plan despre care nu știu nimic.”
Din memoriile Reginei Maria reiese că președintele SUA, Wilson, urma să susțină obiectivul principal al României după război
„Sâmbătă, 27 octombrie/ 9 noiembrie 1918
[…]Primesc telegrame entuziaste de la oameni loiali nouă. Cuvintele „împărăteasa tuturor românilor” au început să se audă din nou din toate părțile. Wilson a declarat public că va susține dreptul României de a-și unifica tot poporul într-o singură țară… Înainte de cină, Barbu a primit formidabila veste că Aliații, în frunte cu Radu Rosetti, au trecut Dunărea în țara noastră! Nu am găsit detalii, dar asta așteptam de prea mult timp, cu nerăbdare.”
28 octombrie/ 10 noiembrie 1918
„[…] S-a ordonat mobilizarea generală! Așadar, suntem din nou împreună cu aliații noștri, ne întoarcem la luptă. Nemții trebuie să părăsească țara sau… să lupte! Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare.
Kaiserul Wilhelm și prințul moștenitor au abdicat, ce vremuri!”
Regina Maria îl simpatizează într-un fel pe Kaiser, dar în același timp îl consideră un tiran brutal și nemilos
„Poate că a fost un final previzibil, dar aș vrea ca țara să trăiască și să decadă cu regele său, cu conducătorul său, precum un tată cu familia sa. Kaiserul Will a încercat să ne distrugă, dar eu nu am vrut să-l văd distrus. Am vrut să-l văd înfrânt, da, pentru că a făcut ceea ce a făcut pentru a șterge această țară de pe fața pământului, pentru că a fost un tiran brutal și nemilos, în care tirania se împletea cu proverbiala „mândrie care vine înainte de cădere”, dar, în felul său, era o forță de luat în seamă – era ceva în excesul său de energie pentru care am simțit întotdeauna o oarecare simpatie; dar vulgaritatea ascunsă în el, aerul de primat îl făceau insuportabil […].”
