Tăierea fraților care dăduseră Domn în Moldova și Muntenia spionând pentru ruși și englezi

 

Tratatul de pace semnat la București pe 28 mai 1812 de delegații Rusiei și Turciei însemna o dezamăgire pentru toate puterile Europei, cu excepția Rusiei.

Prin urmare, prima înfrângere a lui Napoleon în lupta cu rușii avusese loc la București. În locul guvernării ruse, sultanul relua numirea Domnilor în Moldova și Muntenia. Napoleon nu putuse să convingă Turcia să continue războiul cu rușii, delegația turcă de la București fiind mituită de ruși și englezi. Un rol major îl jucaseră frații Moruzi.

Sub amenințarea pedepsei cu moartea

La începutul lunii septembrie 1812 se aduse la cunoștința misiunilor străine porunca sultanului ca nimeni să nu lupte pentru ocuparea Scaunului de Domn în Moldova și Muntenia, și aceasta sub pedeapsa cu moartea; în același timp aproape căpătară toate ambasadele din Constantinopol încunoștințarea dorinței porții de a se renunța la orice propunere, deoarece persoanele acestor două posturi erau hotărâte.

În modul acesta rămase o taină hotărârea sultanului. Celelalte puteri știau doar atât că alegerea nu putea să se facă decât în afară de orice membru al familiei Moruzi, altădată așa de influentă.

Cei trei frați încă în viață în zilele acestea simpatizau în totul Rusia. Alexandru Moruzi (foto) fusese numit Domn în Moldova în 1802, în urma stăruințelor Franței, ce-i drept, dar nu lucrase în urmă decât inspirat de ruși și-și pierduse astfel Scaunul din voința lui Napoleon în 1806;

Panaiotachi era al doilea dragoman al Porții;

Dumitrachi, desigur cel mai viclean intrigant și diplomat dintre frați, prim-dragoman, era răspunzător de pacea din București în calitate de conducător spiritual al delegației turcești.

E clar prin urmare că în asemenea împrejurări Moruzeștii nu puteau fi în grația sultanului, cu atât mai mult cu cât prestigiul lui Napoleon rămăsese nemiscat în ochii sultanului Mahmud.

Mesajul ambasadorului francez

Ambasadorul francez destinat pentru Constantinopol, generalul Andreossy, sosi la 22 iulie 1812 în Adrianopol și porni a doua zi mai departe spre locul hotărât.

Sosirea aceasta întârziată nu avu de efect altceva decât a zădărnici puterea politică a fraților Moruzzi. El notifică Porții că nu va putea relua legăturile diplomatice cu Turcia atât timp cât va mai fi un Moruzi tălmaciu Porții, căci întreaga familie Moruzi era cumpărată de englezi și ruși și trăda orice secret al Franței acestor dușmani.

În această privință Andreossy nu se înșela. Și beizadea Panaiotachi Moruzi fu ridicat din post la începutul lui august; în ziua hotărâtă plecării lui la Constantinopol e tăiat. În locul său fu numit dragoman al Porții Ioan Gheorghe Caragea.

Un Moruzi prea optimist

Dumitrachi Moruzi și-ar fi putut bănui soarta ce-l aștepta, deocamdată rămase împreună cu delegația turcă în muntenia, conducâd prin divan guvernarea țării. În sfârșit la 1 noiembrie 1812 părăsi Bucureștii, fu prins la Rusciuc și tăiat la Șumla.

Cu toate acestea, la începutul lunii septembrie nu știa nimeni încă la ambasadele din Constantinopol, nici în Muntenia, nici în Moldova, cine vor fi Domni. Dimitrachi Moruzi trăgea mare nădejde pentru sine, cu toate cele întâmplate.

La 18 septembrie însă sosi un tătar din Constantinopol în București cu vești, și în aceeași zi Dumitrachi Moruzi anunța pe un bilețel în rânduri amare consulului austriac noutatea: tălmaciu Porții, Ioan Gheorghe Caragea, fusese numit Domn al Munteniei, iar Scaralt Calimachi al Moldovei.

Sursa: dr. Arnold Wincler, Începutul Domniei lui Vodă Caragea. După actele Arhivelor Statului din Viena