Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Mort pe 24 aprilie. Spion pentru opt servicii, Aurel Decei este răpit de Securitate din Berlin și băgat în temnițele comuniste
Articole online

Mort pe 24 aprilie. Spion pentru opt servicii, Aurel Decei este răpit de Securitate din Berlin și băgat în temnițele comuniste

Istoricul Aurel Decei era dăruit cu o minte strălucită, cu o memorie excepțională, vorbitor de numeroase limbi străine (între care turcă, engleză, franceză, persană, arabă etc).

Apoi se trece la șantajarea mamei istoricului, în vârstă de 80 de ani. Un ofițer o va presa pe bătrână Ioana Decei, până ce această va trimite Ministerului de Externe o cerere de iertare a păcatelor fiului ei:

„Inima mea de mamă, scrie bătrâna cu mâna ofițerului securist, care până la sfârșitul vieții ca orice mamă este pentru toți copiii și dorește continuu să-i aibă lângă ea, este rău frântă și amărâtă de faptul că unul din copiii ei, la care am ținut cel mai mult și pentru care plâng continuu, se află printre străini neprotejat de nimeni.

Pe acest copil anume „Danga”, cel mai mare dintre copiii mei, care este de profesie profesor universitar, nu l-am mai văzut din anul 1948, 8 ani de zile (…)

O îndurerată mamă cu inima frântă vine prin prezentul memoriu a va ruga să aveți milă și să aprobați că fiul meu Aurel Decei să poată veni la casă lui părintească pentru a se uni din nou cu rudele lui și scăpa de străini”.

Șantajul sentimental îl atinge și pe romanul din Istanbul. De prin 1954, Aurel Decei începe să manifeste „anumite semne” de simpatie pro-românești. Ofițerul Teodor Ștefan, alias P. Mocanu, care a „ajutat-o” pe mamă să scrie scrisoarea, e trimis în Turcia.

Ca din întâmplare, îl întâlnește pe profesorul Decei la Târgul Internațional de la Istanbul. Decei oferise un ajutor prețios delegației comerciale române.

La 1 ianuarie 1955 Decei semnează în publicația „Vocea Libertății” un strigat de dor: „Crăciunul în satul meu”. Colonelul Pelle apreciază că Aurel Decei este gata să facă următorul pas.

El raportează: „Orientalistul este înnebunit că trebuie să moară vagabond în exil neputând să se reîntoarcă în țară așa cum vede el evoluția evenimentelor internaționale”.

În iunie 1955, câțiva ofițeri (Gh. Pele, N. Doicaru, Gh. Cocean, V. Huțanu, Vasile Vâlcu, Leon Tokatlian, etc) întocmesc planurile „recuperării”.

Mama semnează un memoriu întocmit de securiști. Iuliu Hațieganu îi scrie, de la Cluj, lui Decei: „Sunt informat că mama din Gura Râului a făcut demersuri pentru înapoierea ta în patrie. Catedra de istorie orientală și turcologie nici astăzi nu are titular; în eventualitatea că te-ai înapoia, locul tău este asigurat”.

Mama este convinsă să mai apese pe coarda sentimentală a fiului de departe: „Scumpul meu Relu, sunt tare îngrijorată de venirea ta și doresc foarte mult să te vedem sănătos și vesel. Știu că și frații tăi te așteaptă cu dor.

Îți scriu să știi și tu că mie pensia cea mică de vreo cinci ani n-o mai primesc. Și am o mare grijă că n-am putut ridică o piatră de mormânt tatălui tău celui vrednic. Mama”.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

Registration

Aici iti poti reseta parola