Decei amână repatrierea. Colonelul azvârle în aer o vagă amenințare: „Să nu fie prea târziu…”. „Această amenințare este neserioasă”, reacționează nervos profesorul.
Contactele cu Decei nu sunt întrerupte. Decei află că prietenul sau, prof. Horia Hulubei, care fusese trimis de mareșalul Ion Antonescu la Istanbul, fusese promovat.
Pele îi propune să vină în România cu toate documentele și cu toată arhiva, „să nu le țină să zacă în Turcia acoperite de praf”.
E folosit și un anume istoric maghiar, dr. Fekete, care îi spune că „țară are nevoie de oameni că el, care poate contribui la ridicarea nivelului științei noastre”.
Colonelul Pele e rechemat, și în locul sau apare „consulul” Aurel Ștefănescu. El îi aduce lui Decei publicațiile istorice ale Academiei Române și înmulțește promisiunile. Îl așteaptă pe Decei un viitor de aur în România. Decei rămâne sceptic.
Răpirea și sfârșitul
Centrală de la București își pierduse răbdarea. Un grup restrâns de ofițeri au primit ordinul să întocmească un plan eficient pentru aducerea forțată a profesorului Decei în țară.
În decembrie 1956, Decei se află la Paris, invitat de Fundația Universitară Carol I. Securiștii Toma și Ardeleanu nu-l slăbeau din ochi. Nu a fost posibilă răpirea sa.
Câteva luni mai târziu, Decei se află în Germania Occidentală, pentru o afacere cu ceasuri. Afacerea îi fusese propusă de grecul Gheorghi Kehayoglu, fost negustor de covoare în București, refugiat mai târziu la Berlin. Făcea „afaceri” și cu Securitatea română.
Decei s-a întâlnit cu Kehayoglu la Berlin, pe 8 decembrie, la orele 21.00. Au mers împreună într-o casă necunoscută, și din aceea clipă Decei a dispărut.
Înainte de a pleca la Berlin, Decei a avut prudență să-i informeze pe Maria Mavropoulos din Atena, o frumoasă grecoaică cu care voia să se căsătorească, ofițerul Suat Esen, de la Serviciul turc de informații, agentul american Theodor Manicatide și agentul francez Charles Ferret-Patin și Muzaffer Caglar, unul din șefii Siguranței turce. Nici unul dintre ei nu l-au putut ajuta.
