Dar luptele de la Caramurat și din toată Dobrogea din octombrie 1916 l-au marcat foarte mult, consemnând în jurnalul său multe dintre impresiile legate de acestea.
Memoriile generalului Romulus Scărișoreanu din timpul bătăliilor din Dobrogea
„La Caramurat este o aglomerație de nedescris de trupe și trăsuri; pe străzile satului deplasarea este făcută foarte greu chiar și pentru trupele de infanterie. Mai ales drumul care traversa satul era complet blocat de trăsuri, ceea ce făcea imposibilă intrarea în acel sat a cailor și trăsurilor regimentelor de cavalerie. O ploaie măruntă și rece a adăugat și mai mult la oboseala celor care se retrăgeau cu atâtea greutăți și suferințe; mai ales a nefericitei populații civile, în majoritate bătrâni, femei și copii, toți români, căci cei de altă naționalitate nici nu s-au obosit să-și părăsească casele”, scrie generalul.
Generalul Romulus Scărișoreanu consemnează și el starea de dificultate în care se afla armata română, dar și populația:
„Brigada a 4-a Călărași reușește cu mare greutate să se adune la ieșirea nordică a satului, unde caii sunt legați de gardurile curților așteptând să se lumineze de ziuă pentru a le da de mâncare și pentru a le împărți alimente lor și oamenilor în speranța că se vor găsi și vagoanele trenului regimentului printre cei din sat.
Unitățile Diviziei a 9-a, mai ales, erau complet dezorganizate, din cauza panicii, a pierderilor mari pe care le suferiseră ca număr de morți, răniți și prizonieri, printre care se aflau și ofițeri superiori, unii dintre ei comandanți de regimente. Din această divizie, în condiții relativ satisfăcătoare, se aflau doar unitățile brigăzii comandorului Constantin Frimu. Însuși comandantul Diviziei a 9-a dispăruse de pe câmpul de luptă la 9 octombrie, după înfrângerea suferită, și nu se mai știe nimic despre el.
Ofițerii au fost făcuți prizonieri în luptele de la Caramurat, ceea ce a produs o dezorganizare totală în toate elementele Diviziei a 9-a, ai cărei ofițeri și trupe, rămași fără conducători energici, încearcă acum să ajungă cât mai repede la podurile de trecere a Dunării, ridicate la Hârșova și Măcin”, scrie Scărișoreanu.
Sursa: Europecentenary.eu
