Puterile Centrale se confruntă cu o rebeliune pe frontul intern în apropierea sfârșitului Primului Război Mondial
Până în ultima săptămână a lunii octombrie 1918, trei dintre Puterile Centrale – Germania, Austria-Ungaria și Imperiul Otoman – purtau discuții cu Aliații în vederea încheierii unui armistițiu, în timp ce a patra, Bulgaria, încheiase unul în septembrie. La 28 octombrie, 1.000 de marinari din marina germană au fost arestați după ce au refuzat să urmeze ordinele comandanților lor de a lansa un atac de ultimă oră împotriva britanicilor în Marea Nordului. După ce a imobilizat flota germană, rezistența s-a extins în curând în orașul german Kiel, unde, la 3 noiembrie, aproximativ 3.000 de marinari și muncitori au ridicat steagul roșu al comunismului. Guvernatorul din Kiel, amiralul Wilhelm Souchon, a cerut ofițerilor de marină loiali guvernului să reprime revolta; opt rebeli au fost uciși, dar rezistența generală a continuat.
Între timp, revoluția izbucnea la Viena, precum și la Budapesta, unde fostul prim-ministru maghiar, contele Istvan Tisza, a fost asasinat la 31 octombrie de membri ai Gărzii Roșii conduse de comuniști. Cu imperiul său în ruine, guvernul austro-ungar a obținut un armistițiu cu puterile aliate la 3 noiembrie, punând capăt participării sale la Primul Război Mondial. În aceeași zi, la Moscova, la un miting de masă în sprijinul rebelilor austrieci, liderul comunist Vladimir Lenin a declarat triumfător:
„Se apropie momentul în care prima zi a revoluției mondiale va fi sărbătorită pretutindeni”.
