Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria secretă > Operațiunea Long Jump: Planul german secret de asasinare a „celor trei mari”
Articole online

Operațiunea Long Jump: Planul german secret de asasinare a „celor trei mari”

Operațiunea Long Jump

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o serie de planuri nu s-au concretizat niciodată; unul dintre ele presupunea utilizarea de bombe ghidate de porumbei, în timp ce un altul prevedea invazia Elveției neutre. Un complot despre care se vorbește mai rar ar fi presupus asasinarea a trei dintre jucătorii cheie ai forțelor aliate: Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill. Supranumit „Operațiunea Long Jump”, scepticii cred că un astfel de plan nu a existat niciodată. Rușii, pe de altă parte, susțin contrariul.

Operațiunea Long Jump: Planul german secret de asasinare a „celor trei mari”

Conferința de la Teheran din 1943

Trebuie remarcat faptul că majoritatea, dacă nu chiar toate informațiile pe care le avem cu privire la Operațiunea Long Jump provin din fosta Uniune Sovietică. Potrivit surselor sovietice, serviciile de informații militare germane au decodat un mesaj al Marinei americane la mijlocul lunii octombrie 1943, care vorbea despre o întâlnire a celor „Trei Mari” lideri aliați la Teheran.

Iranul se declarase neutru la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar era ocupat în mare parte de militari aliați. Germanii aveau, de asemenea, o prezență secretă în țară, cu aproximativ 400 de spioni staționați în Teheran.

Nu a fost ușor să-i adune pe toți laolaltă. Winston Churchill era conștient de faptul că Iosif Stalin refuza să părăsească Moscova, în timp ce sănătatea lui Franklin D. Roosevelt era în declin, din cauza luptei sale continue cu ceea ce mulți istorici cred că a fost poliomielită. În cele din urmă, a reușit să-i convingă pe amândoi să se întâlnească la Teheran.

Întâlnirea, programată pentru sfârșitul lunii noiembrie 1943, avea două scopuri principale: ”cei trei mari ”urmau să finalizeze o strategie care să pună capăt războiului din Europa, iar Stalin dorea să știe cum și când Regatul Unit și Statele Unite vor începe o nouă ofensivă pe Frontul de Vest, pentru a atenua luptele din Est. Churchill era împotriva acestei din urmă variante, deoarece se temea că ar fi fost catastrofală pentru forțele aliate.

Organizarea Operațiunii Long Jump

Încă nu se știe cine a propus Operațiunea Long Jump. Ceea ce se știe, însă, este că Führerul a fost atât de impresionat de idee încât a aprobat-o. Șeful Biroului Principal de Securitate, Ernst Kaltenbrunner, un membru de rang înalt al Waffen-SS, a fost însărcinat să numească o persoană care să conducă complotul – acesta l-a ales pe SS-Obersturmbannführer Otto Skorzeny. Spionul german Elyesa Bazna – nume de cod „Cicero” – a fost, de asemenea, adus în ajutor.

Recunoscut după cicatricea care îi marca partea stângă a feței, Skorzeny, născut în Austria, era unul dintre cei mai de încredere membri ai SS. Supranumit „cel mai periculos om din Europa”, el a fost numit liderul unei unități de elită a comandourilor SS și a fost însărcinat cu o serie de operațiuni, inclusiv cu îndrăznețul raid Gran Sasso, în cadrul căruia a fost salvat dictatorul italian Benito Mussolini în septembrie 1943, și cu Operațiunea Greif, când un grup de germani deghizați s-a infiltrat în liniile aliate.

Spionii sovietici au aflat despre Operațiunea Long Jump

Potrivit NKVD, Nikolai Kuznetsov, un spion sovietic deghizat în oberleutnant de origine ucraineană, a participat la o beție cu SS-Sturmbannführer Hans Ulrich von Ortel. Se știa că neamțul devenea foarte vorbăreț după ce consuma câteva pahare, iar Kuznetsov s-a folosit de aceste cunoștințe pentru a obține de la el informații despre Operațiunea Long Jump.

Trebuie remarcat faptul că, de atunci, mulți au ajuns să pună la îndoială faptul că von Ortel a existat cu adevărat, unii susținând că este un personaj fictiv inventat de ruși.

Alte surse susțin că spionul sovietic Gevork Vartanian, în vârstă de 19 ani, și echipa sa de șapte agenți au descoperit complotul, fiind grupul care i-a localizat și închis pe cei 400 de agenți germani staționați la Teheran.

Oprirea complotului înainte ca acesta să se întâmple cu adevărat

Chiar în momentul în care Conferința de la Teheran din 1943 era pe punctul de a începe, Gevork Vartanian și oamenii săi au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a zădărnici Operațiunea Long Jump. În perioada premergătoare asasinatelor, șase operatori radio germani au fost parașutați în Qum, la aproximativ 37 de mile de Teheran. Sovieticii i-au urmărit până în capitala iraniană, unde trupele inamice și-au schimbat înfățișarea și s-au instalat într-o vilă locală.

În timp ce germanii credeau că totul se făcea pe ascuns, sovieticii interceptau, înregistrau și decodau mesajele lor radio. Prin intermediul acestora, au aflat că Otto Skorzney plănuia să lanseze o a doua echipă, ceea ce i-a determinat să aresteze primul grup înainte ca cel de-al doilea să ajungă. Au fost apoi forțați să își contacteze camarazii din Germania, sub supraveghere sovietică, ceea ce a dus la anularea completă a Operațiunii Long Jump.

A plănuit vreodată Germania să îi asasineze pe cei Trei Mari?

Operațiunea „Long Jump” și deznodământul acesteia în mâinile spionilor sovietici au devenit o legendă în Rusia, multe filme și povești fiind scrise despre acest complot. De asemenea, cei care se presupune că au fost implicați au scris numeroase relatări despre ceea ce s-a întâmplat.

În pofida afirmațiilor Rusiei potrivit cărora complotul a fost real, mulți din lumea occidentală au crezut (și continuă să creadă) contrariul. Imediat după ce au fost informați despre plan de către Iosif Stalin, atât Winston Churchill, cât și Franklin D. Roosevelt și-au exprimat îndoielile, iar Comitetul comun de informații al Cabinetului de război al Marii Britanii a mers atât de departe încât a concluzionat că acest concept era „o prostie totală”.

În deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial au fost aduse o serie de alte argumente. Acestea se concentrează în jurul faptului că sovieticii distruseseră deja rețeaua de spionaj germană din Teheran până la mijlocul anului 1943. În plus, Churchill și Roosevelt au călătorit liber în timp ce vizitau orașul, semnalând că nu erau îngrijorați că vor fi asasinați de atacatori inamici.

Un ultim argument împotriva Operațiunii Long Jump vine chiar de la Otto Skorzney. După război, acesta a negat că ar fi existat vreodată un astfel de complot, deși a recunoscut că s-au purtat discuții despre posibilitatea asasinării lui Churchill. Cu toate acestea, a susținut că atât el, cât și Führerul au fost de acord că un astfel de act nu ar funcționa.

Registration

Aici iti poti reseta parola