Masacrul de la Babi Iar. O râpă din capitala ucraineană Kiev a fost locul unui mare „Holocaust prin gloanțe”, comis de forțele naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Masacrul de la Babi Iar
În septembrie 1941, forțele germane care invadau Uniunea Sovietică au cucerit orașul Kiev, în ceea ce este acum Ucraina, și au comis la scurt timp după aceea unul dintre cele mai oribile acte de genocid din istorie. La 29 septembrie, au forțat o mare parte din populația evreiască din Kiev să meargă la Babi Iar, cunoscut și sub numele de Babyn Yar, o râpă situată chiar în afara orașului.
După ce li s-a ordonat să se dezbrace, victimele au fost forțate să intre în râpă, unde au fost împușcate de SS și de unitățile de poliție germane și de ajutoarele acestora. După cum SS a raportat ulterior cartierului general din Berlin, 33 771 de evrei au fost executați în două zile, potrivit Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA.
Masacrul de la Babi Yar a fost apogeul „Holocaustului prin gloanțe”, un termen folosit de istorici pentru a descrie execuțiile prin împușcare săvârșite de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au continuat chiar și după ce au început să ucidă pe scară largă evrei europeni cu gaze otrăvitoare în lagăre ale morții precum complexul Auschwitz din Polonia.
„Ceea ce face ca Babyn Yar din Kiev să iasă în evidență în cadrul Holocaustului în ansamblu este faptul că un oraș metropolitan din Europa și-a pierdut practic toți locuitorii evrei rămași în urma unei crime premeditate, pentru prima dată în istorie, și au murit mai mulți evrei decât în orice alt masacru german”, explică Karel Berkhoff, istoric și co-director al European Holocaust Research Infrastructure.
„Babyn Yar este, de asemenea, cel mai cunoscut caz al unui tip specific de ucidere în Holocaust: uciderea în masă în apropierea locurilor în care trăiau victimele, de obicei prin împușcare”.
Un val de execuții prin împușcare de către germani a început în vara anului 1941, în locuri precum Lituania și Letonia
Pe măsură ce forțele germane au creat o zonă de ocupație, regimul nazist al lui Hitler a fost capabil să taie Lebensraum, sau „spațiu de locuit”, pentru a găzdui viitorii coloniști germani și, în același timp, să elimine o mare parte din populația evreiască din Europa de Est.
În momentul în care germanii au ajuns la Kiev, la jumătatea lunii septembrie 1941, aproximativ 100 000 dintre cei 160 000 de evrei de dinainte de război din oraș fugiseră deja sau se alăturaseră armatei sovietice pentru a lupta împotriva invaziei, potrivit Muzeului Memorial al Holocaustului. Au mai rămas 60 000 de evrei care nu au vrut sau nu au putut să fugă – mulți dintre ei femei, copii, bătrâni și persoane bolnave.
La câteva zile după ce germanii au cucerit Kievul, bombe care fuseseră lăsate în urmă de forțele sovietice au explodat în mai multe clădiri pe care le foloseau germanii. Aproximativ 200 dintre ocupanți și-au pierdut viața, iar germanii au ripostat în scurt timp, arestând și executând câteva sute de persoane.
Dar asta nu a fost suficient
La 26 septembrie, armata germană și SS au ajuns la concluzia că populația evreiască din Kiev nu va fi închisă într-un ghetou, ci anihilată la Babi Yar, un loc pe care germanii îl folosiseră deja pentru a executa și îngropa oficiali sovietici. Două zile mai târziu, pe 28 septembrie, poliția a afișat 2 000 de exemplare ale unui anunț în oraș și în suburbii, ordonând tuturor locuitorilor evrei să se prezinte în dimineața următoare la o intersecție din cartierul Lukianivka al orașului, cu toate documentele personale, banii și obiectele de valoare și haine călduroase.
Miile de persoane care s-au prezentat în acea dimineață s-ar fi putut aștepta să fie trimise în lagăre de muncă. În schimb, ei au fost organizați în grupuri de către germani și li s-a ordonat să meargă pe jos la Babi Yar.
„Faptul că victimelor li s-a ordonat să se adune și să raporteze autorităților germane, precum și faptul că au trebuit să mărșăluiască prin cel mai mare oraș din Ucraina în drumul lor spre locul uciderii, au demonstrat adevărata amploare a obiectivelor naziste care implicau distrugerea evreilor europeni”, spun specialiștii.
Câți au fost uciși în Masacrul de la Babi Iar?
Când evreii au ajuns la Babi Yar, germanii le-au confiscat actele de identitate și le-au ars, făcând evident faptul că nimeni nu va pleca în viață. Majoritatea victimelor au fost apoi urmărite printr-o mănușă de germani înarmați cu bâte și bastoane de cauciuc, care le-au bătut în timp ce se îndreptau spre râpă. Li s-a ordonat să se dezbrace și apoi au fost aliniate și împușcate cu mitraliera în picioare sau culcate. Copiii erau luați din brațele părinților și aruncați în râpă.
Măcelul a durat în prima zi până pe la 5 sau 6 după-amiaza, dar germanii nu au reușit să îi ucidă pe toți. Cei care au rămas au fost închiși în garaje în acea noapte, până când călăii și-au reluat munca a doua zi. Buldozerele au acoperit apoi cadavrele cu straturi de pământ.
Abia după aproape două luni, știrea despre masacru a fost publicată de Buletinul zilnic al Agenției Telegrafice Evreiești, care a relatat că victimele „au fost puse la moarte sistematic și metodic”.
Focurile de armă de la Babi Yar nu s-au terminat, totuși. „Râpa a fost folosită pe parcursul ocupației germane ca loc de ucidere până în 1943, atât pentru evrei, cât și pentru alți dușmani, cu o estimare de 100.000 de victime”, spune Westermann. În total, până la două milioane de oameni au fost uciși prin împușcare în masă de către forțele naziste.
