La Paris, Aliații acuză România de instaurarea regimului comunist de la Budapesta!
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla țara noastră după Primul Război Mondial. Redăm mai jos notele istoricului militar.
În contextul în care trupele Republicii Ungare a Sfaturilor atacaseră (15/16 aprilie 1919) pe văile Someşului şi Crişului Repede (spre Dej şi Cluj), determinând contraofensiva trupelor române (cu aprobarea Aliaţilor) şi ajungerea pe râul Tisa (1 mai) şi în care guvernul de la Budapesta (ale căror trupe atacaseră şi în sudul Cehoslovaciei) făcea pregătiri pentru ,,proclamarea Republicii Sfaturilor Slovace” – aşa cum îl înştiinţa Béla Kun pe G.V. Cicerin la 9 iunie 1919 -, Woodrow Wilson, Lloyd George, Georges Clemenceau şi Vittorio Emanuele Orlando i-au convocat şi acuzat (10 iunie) pe reprezentanţii României şi Cehoslovaciei de cele întâmplate, inclusiv de ,,instituirea bolşevismului în Ungaria”.
,,Într-un rechizitoriu sever din partea lui Wilson şi violent din partea lui Lloyd George – îl informa I.I.C. Brătianu pe Mihai Pherekyde – s-a arătat dlui Kramař şi încă şi mai tare mie că toate calamităţile din Ungaria şi dificultăţile orei prezente provin din cauza noastră. Noi, românii, am fi vinovaţi că prin pretenţiile noastre, nevroind să respectăm linia armistiţiului primitiv fixată pe Mureş (conform acordului de la Belgrad din 13 noiembrie 1918 – n.n.), am fi provocat demisiunea lui Károlyi şi instituirea bolşevismului în Ungaria. Nu am vrut să ne muţumim cu linia armistiţiului întocmit de generalul Franchet d`Esperey. Trupele române în înaintarea lor nu s-au oprit nici pe linia revendicată de România şi au fost lăsate să înainteze în teritoriul pur unguresc până la malurile Tisei. Au adăugat că au primit un răspuns mulumitor de la Béla Kun la cel din urmă ultimatum şi că e de neapărată nevoie ca trupele române să fie imediat retrase de pe Tisa pe linia frontierei fixată de Conferinţă.
Stăpânindu-mi indignarea provocată de un asemenea procedeu la adresa României, am explicat atunci că Károlyi era înţeles cu bolşevicii înainte de a-şi da demisiunea, fapt pe care delegaţiunea română l-a semnalat la timp Conferinţei şi că deci nu România poate fi răspunzătoare de schimbarea socială din Ungaria. Am arătat apoi că singura linie pe care se puteau opri trupele române în lupte, din punct de vedere strategic nu putea fi decât Tisa. E singurul front care prezintă în câmpia ungurească o asigurare mai serioasă contra atacurilor inamice. De altminteri, Aliaţii au resinţit aceeaşi nevoie de a-şi asigura graniţele ocupând teritoriul german până la Rin. Şi am exprimat mirarea de cererea Aliaţilor arătând totodată că în orice caz guvernul român nu va putea lua răspunderea unei retrageri a forţelor române de pe Tisa, până când nu va cunoaşte garanţiile obţinute de la unguri pentru a evita pe viitor conflictele cu ei.
Domnul Clemenceau, care tocmai sosise, venind de la interpelările din Cameră, abundă în sensul celorlalţi doi şi spune că armata română a depăşit rând pe rând toate liniile de demarcaţiune, iar în ce priveşte graniţele ce cerem, aceasta este treaba Consiliului, iar nu a României; el desigur va lua măsurile necesare. Dnii Wilson şi Lloyd George au lăsat să se înţeleagă că, dacă nu ne vom supune cererii lor, vor fi siliţi să întrerupă orice aprovizionare sau orice ajutor României.
Le-am atras atunci atenţia că d-lor vorbesc de o linie de fruntarie între România şi Ungaria stabilită de Conferinţă, care până acum nu s-a făcut cunoscută României, nici nu s-a discutat cu ea.
Cei patru şi-au exprimat mirarea că nu ni s-a adus încă la cunoştinţă acesta şi au insitat că în orice caz trebuie dată o satisfacţie ungurilor. Ne-au anunţat că până mâine ni se vor comunica graniţele noastre cu Ungaria şi că au nevoie ca până mâine seară, 11 iunie, să aibă déjà hotărârea noastră de a ne retrage pe acea linie, căci trebuie să dea un răspuns telegrafic lui Béla Kun.
Seara, la orele 7, am primit convocarea pentru a doua zi, ora 10 dimineaţa, din partea Consiliului miniştrilor de Afaceri Străine în chestiunea fruntariilor cu Ungaria”.
